In cei 50 de ani de existenta a sa, Uniunea Europeana s-a exprimat si s-a confirmat mereu ca o constructie geopolitica singulara. Proiectul ei prelungeste o utopie veche de mai multe secole, dar care si-a pus o piatra de temelie concreta: economicul. Dintr-o prozaica institutie, Comunitatea Carbunelui si Otelului, aveau sa se dezvolte Piata Comuna, Comunitatea Economica Europeana si, astazi, Uniunea Europeana. UE nu este (inca) o superputere, de genul Statelor Unite sau al Rusiei, nici macar o confederatie de state, dar devine tot mai mult unul dintre marii actori ai politicii mondiale.
Semicentenarul celebrat ieri nu a picat insa in cel mai fast moment al istoriei UE. Impasul institutional profileaza, in perspectiva, un mare semn de intrebare asupra devenirii europene, dar nu un sfarsit al proiectului. Presedintia in exercitiu a UE, germana, a reusit sa redacteze un text cvasiacceptat de catre toti, evitand subiectele spinoase: Constitutia, modelul social, extinderea. Dupa cum nu a putut consemna nici toate marile sale performante. UE este unica entitate de pe harta lumii care n-a fost creata prin razboaie de cuceriri sau razboaie interne. Nicio tara membra nu a saracit dupa intrarea in UE si nu si-a devitalizat identitatea nationala. Imensa ei piata comuna este cea mai mare din lume. Democratia reprezentativa - cu toate cusururile ei - este un bun castigat si garantat. Ii trebuie insa o baza institutionala temeinica, o politica externa comuna si o armata proprie si, mai ales, o definire mai precisa a identitatii europene. Suveranul Pontif, candva un fel de lider al continentului, avertiza, chiar in aceste zile, ca europenii isi pierd treptat credinta crestina si increderea in ei insisi.
Limitele posibile, spre est, ale Uniunii sunt incerte si in disputa. Chiar daca - fapt remarcabil - UE este singurul areal din lume, probabil, care nu e inconjurat de vecini indiferenti sau ostili, ci de state partenere.
Un asemenea contruct sui generis, premiera in istoria mondiala, nu ar putea fi insa invulnerabil. O tragica neimplinire este neputinta lamentabila cu care UE a gestionat criza iugoslava. Mecanismele institutiei de la Bruxelles se arata a fi tot mai greoaie, mai ineficiente, mai birocratice. In Comisia Europeana, observa malitios un politolog francez, 50 la suta sunt traducatori, 50 la suta, controlori. Pe romani, constatarea i-ar putea face mandri: comisarul european pentru traduceri este un compatriot de-al nostru. Despre strategia noastra de integrare, despre incapacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare, despre blocajul de la varful Puterii nu se face sa se vorbeasca intr-o asemenea clipa sarbatoreasca.