Impasul - surmontabil - al proiectului european este, la urma urmei, si un popas. Binevenit. Uniunea Europeana are, vrand-nevrand, ocazia sa se reconforteze dupa marsul triumfal al extinderii spre est si sa se gandeasca pe-ndelete la fixarea tintei sale finale: uniune politico-militaro-economica sau piata comuna. Acest moment al adevarului, pe care unii il numesc criza acuta de identitate sau punct mort, iar altii doar pauza de reflectie, este folosit din plin de ursitoarele de tot felul ale constructiei europene. Protagonistii proiectului urmeaza sa decida ce va fi, de fapt, el (Europa liberala sau sociala, stat sau federatie, superputere sau o vasta piata comuna) si pana unde se va extinde. Aliatii - si concurentii - americani deplang cu ipocrizie esecul Constitutiei si al bugetului comunitar, dar nu ar dori ca Europa unita sa ajunga la un dezastru. In sfarsit, Rusia, care simte in motorul franco-german (acum gripat) al UE un partener mai demn de incredere decat America, sesizeaza oportunitatea de a-si formula, in sfarsit, o riposta proprie coerenta, pe masura sfidarii istorice careia trebuie sa-i faca fata, la expansiunea pasnica a Uniunii, care parea la un moment dat ca “nu are vecini, ci doar viitori membri“.
Exercitiul intelectual ce are ca miza Europa se inscrie, tot mai evident, in sfera geostrategiei. Redutabili pe acest teren, politicienii si politologii rusi s-au pus pe croit scenarii care, conform traditiei, urmeaza doua orientari: euroasiatica si pro-europeana. Ambele insa tinand seama de misiunea unica, respectiv (cvasi)mesianica a Rusiei in partea sa de lume si pe plan mondial.
Actul fundamental al relatiilor Rusia-UE expira peste doi ani, si cel care-l va inlocui trebuie intemeiat pe noile stari de lucruri. Nu e vorba doar de situatia incomoda in care se afla UE, ci si de problemele cu care se va confrunta Rusia cat de curand. “Expertii rusi - observa Gazeta.ru - dezbat deja o tema care, pe moment, e dificil de reprezentat la nivel politic: daca tendintele actuale ale dezvoltarii, mai ales in ce priveste demografia si materiile prime, se mentin, in 20 de ani Rusia va inceta sa mai fie un centru de putere autonom si va fi pusa in fata unei alegeri dificile: cu care centru sa se alieze si cum sa-si pastreze suveranitatea“. Intre centrul de putere potential din est, China, si centrul posibil din vest, Europa unita, cel din urma e preferabil, caci economiile UE si ale Rusiei sunt complementare. Politologul Aleksandr Dughin are un argument in plus: daca initial integrarea europeana era vazuta ca parte a strategiei occidentale in confruntarea Est-Vest din timpul razboiului rece, astazi, gratie motorului franco-german, UE nu mai trebuie considerata ca un satelit al SUA, ci ca un subiect geopolitic autonom, in care Moscova poate avea un partener de nadejde. Mai departe cu proiectiile merg nationalistii rusi, nostalgicii ambitiilor imperiale, care sustin ca, pe fondul actualelor necazuri ale UE, Moscova si-ar putea recupera sectoare din sfera sa de influenta pierdute dupa destramarea sistemului sovietic in Europa Rasariteana si dezmembrarea URSS.