"Ba, nepoate, a dracu' e chestia asta cu uninominalu' asta!", imi zicea nea Traian. Un vecin de-al meu de la tara! Era nelamurit, neincrezator, mai bine zis, despre cum i se va schimba lui viata in bine. M-am uitat chioras la el si am vrut sa-l contrazic. Avea o privire de om care a abdicat, care a lasat de mult orice speranta in urma lui. Mi-a expus consideratiile lui despre clasa politica, despre politicieni, despre anumiti politicieni si despre viata pe care o traieste el. "Cum sa cred ca se va schimba ceva cand eu nu am nici macar drum sa ajung acasa!?", si mi-a aratat un drum, ma rog, un fel de drum catre casa lui. Erau doua santuri, care se adancesc la fiecare ploaie. Apa care se scurge de pe deal duce cu ea, la vale, cate putin, de fiecare data, din pamantul drumului.
Pana atunci il invidiam, o mai fac si acum, pentru viata pe care o duce in mijlocul muntilor. Aer curat, apa de la izvor, fructe de padure, tuica de pruna... Dar, omul avea nevoie sa ajunga acasa de fiecare data cand vrea. Sa nu depinda de capriciile vremii. "O sa vina acum, ca si eu fac parte din colegiu', candidatii sa ma convinga si pe mine sa-i votez? Or sa vina pe drumul asta?". Nu am raspuns nimic! Nu aveam ce, realitatea era prea incontestabila pentru a mai incerca sa spui ceva.
Dupa ce am revenit la Bucuresti mi-am dat seama ce-i lipsea lui nea Traian! Vroia sa se simta om. Un om respectat de cei pe care ii plateste si el din pensia lui. Mi-am dat seama ca nu o sa ajunga prea curand la statutul acesta. In viata asta el nu mai are nicio sansa, cu exceptia celei de a vota in scrutinul uninominal.
Partidele sunt preocupate de transmiterea mesajului politic catre alegatori. Se cauta premieri, se fac strategii, aliante si se cauta formule castigatoare. Si din nou nu se spune nimic despre cei mici, dar atat de importanti. Politicienii uita ca drumul catre Parlament trece si pe drumul lui nea Traian! Sa traiesti bine, Traiane!