Se apropie scrutinul electoral pentru desemnarea componentei noului Parlament, dar inca nu stim cum se va vota. Dupa atata tevatura facuta de legea privind votul uninominal, ne trezim acum, cu 10 saptamani inainte de ziua scrutinului, ca s-ar putea sa avem parte de alegeri tot pe baza de liste.

Acum nici nu stii ce sa spui ca ar fi mai bine, pentru ca toti suntem constienti de imperfectiunile legii privind votul uninominal - pentru care trebuie sa-i "multumim" Guvernului Tariceanu - dar pe de alta parte tare ne-am dori sa nu mai fim nevoiti sa votam liste.

Daca la inceput nu prea ne era clar ce inseamna votul uninominal, acum am devenit constienti de faptul ca sistemul de vot uninominal nu aducea nimic bun pentru ca tot jocurile politice vor face legea. Indiferent ca e vorba de liste de candidati - batute in cuie dupa negocieri de genul "cine da mai mult" si dupa ce sefii de partide se vor fi protapit in frunte - sau ca e vorba de candidati uninominali - "aruncati" in colegii dupa ce s-au facut calcule peste calcule si s-au facut cartile in asa fel incat sa iasa cine trebuie - rezultatele sunt cam aceleasi: iese cel "menit" sa iasa. Numai ca la alegerile pe baza de liste lucrurile erau mai clare - poate si pentru ca avem experienta atator tururi de scrutin pe baza liste - in timp ce uninominalul aducea oarece incertitudini. Nevrand sa riste, politicienii ar fi in stare sa profite de initiativa PRM si sa renunte la uninominal. Deja bate vant de schimbare.

La cum suna legea privind votul uninominal, as zice ca e de preferat sa votam tot ca pana acum, pana vom avea o lege buna. Pe de alta parte, ca ziarist, mi s-au parut deosebit de incitante trocurile politice si jocurile de culise generate de impartirea colegiilor si tare mi-as dori sa vad si rezultatele acestora. Nu ca nu sunt previzibile, dar se intrevad si unele situatii-limita, adica exista cateva incertitudini care ar putea aduce surprize demne de comentat.

Pe de alta parte, reintoarcerea la votul pe liste ar bulversa iar scena politica, pentru ca timpul foarte scurt ramas pana la alegeri nu prea mai lasa libertate pentru noi negocieri. In fond, ce sa mai negocieze partidele intre ele preelectoral? Cat ia partidul, atat ia. Nu mai depinde de "colegiul meu, colegiul tau...".

Repet: nu stiu ce ar fi mai bine... Uninominal sau liste?