Cea mai mare pacaleala, asa, ca de inceput de aprilie, nu si-au facut-o guvernantii intre ei, nici politicienii de rand (ca mai sunt si d-astia) - ca cica ei n-au timp, sunt mult prea ocupati, sobri, seriosi, ca sa se tina de bancuri… Ei, bine, cea mai mare pacaleala si-a primit-o poporul roman: preturile rup buzunarele. Ei, dar lasa, trecem noi si peste asta (alta pacaleala, dar cu bataie lunga de aceasta data). Asa ne-am obisnuit, sa spunem "lasa, trecem si peste asta”. Si in timp ce "trecem si peste asta”, zbuciumul TVR continua, acuzatiile zburda, manipularea a fost demonstrata… ura si la gara! Si tot ura si la gara, adicatelea pe sistemul hei-rup-ist sau, mai degraba speriati de schimbarile care ii pandesc si-i lovesc cand le este lumea mai… "draga”, politistii si nu numai au inceput sa dea din pinteni. Politisti noaptea pe strazi (frate, chiar au inceput sa patruleze noaptea prin Constanta! chiar nu-i platim degeaba!), iar de 1 aprilie… sa nu-i deochem pe cei angajati sa se ocupe de ordinea si siguranta publica: au descoperit un ditamai carnatul de instalatie cu ajutorul careia se… evaporau tonele de motorina din conductele Conpet. Acum ramane de vazut cine este investitorul, mai exact cine este sau cine sunt cei care au bagat atatia bani intr-o instalatie de asemenea amploare. Sau poate ca una este sa descopere instalatia si alta este sa descopere autorul, initiatorul, investitorul. Ramane intre noi: ministrul Codrut Seres poate fi fericit. Nu a batut campii, au inceput sa iasa la suprafata niste chestii… dar care, mai mult ca sigur, vor muri subit si dintr-o data la un moment dat. Ne vom aminti, cu totii, doar de un 1 aprilie 2005 cu niste scumpiri nesimtite, niste guvernanti care taie in carne vie (pentru binele nostru, se-ntelege!) si de o instalatie de sustras combustibil de o lungime impresionanta. In rest, 1 aprilie si-a cam pierdut farmecul. Romanilor nu le mai arde sa faca glume. De vina sunt si grozaviile care se cheama rapirea jurnalistilor romani in Irak si starea grava in care se afla Papa Ioan Paul al II-lea. (Alexandra CUCU)