Ametit de scenarii, ipoteze, banuieli, acuzatii in problema celor trei ziaristi rapiti, am simtit nevoia sa mai citesc prin ziare si altceva. Caci oricum cazul ziaristilor se va dovedi pina la urma o porcarie "made in Romania" urzita in alcovul unei formatii politice aflate intr-un concubinaj dubios. Am reusit sa compromitem si notiunea de terorism.

Si iata ca, in tot acest balamuc mediatic, am gasit intr-un ziar un articol despre Tutankamon, cel de-al 15-lea faraon al Egiptului. (Sau, cum le-ar placea unora sa spuna, faraonul se ocupa de cel de-al 15-lea mandat de faraon). M-a impresionat intotdeauna mumia acestui faraon, in special masca de aur masiv care-i acopera fata. Si m-am intrebat adesea cum o arata chipul faraonului ascuns sub masca grea de aur. Si iata ca o echipa internationala de cercetatori, cu ajutorul calculatorului, a reusit sa-i reconstituie chipul. (Au avut divergente doar in privinta zimbetului; daca m-ar fi intrebat pe mine le puteam da exemplul perfect al zimbetului unui faraon contemporan). Sub masca se ascundea chipul senin si curat al unui tinar adolescent; (un nou exemplu de persoana care la virsta de 3000 de ani a ramas ca la 20 de ani). Am trait astfel miracolul umanizarii unui conducator. Umanizare accentuata si de rana din ceafa. Se pare ca i s-a propus ca, din punct de vedere politic, sa treaca la stadiul de mumie. Cum n-a fost de acord, a fost tirgovestit cu o sula in ceafa.

Tot miracolul umanizarii unui conducator l-am trait cind l-am vazut pe Saddam spalindu-si rufele murdare intr-o galeata. Si am vazut mai apoi si un Iliescu cu fata umana, nu spalind rufele murdare ale lui sau ale partidului intr-o galeata. Nu de alta, dar erau prea multe si obosea. Mi l-am imaginat in rezerva de spital, in pijama si papuci, ca orice cetatean. Nu ma bucur deloc de boala lui; din contra. Ii doresc multa, multa sanatate si in mod sincer. Ii doresc sa traiasca 120 de ani, asa cum si-a dorit si dinsul; nu de alta, dar are de raspuns la niste intrebari. L-am simtit aproape de mine fiindca si eu am aceeasi boala; acum, dinsul poate vedea cit costa medicamentele necesare. Eu n-am sanse sa ajung la Elias si nici nu doresc; in schimb, eu nu am doi Brutusi care sa ma flancheze si care isi indreapta amenintator sulele spre regiunea costala.

Stiu ca aceasta boala este cauzata in special de necazurile si situatiile dureroase. Stim cu totii cit a suferit cind Ceausescu a fost asasinat si cit s-a zbatut sa impiedice acest deznodamint. Pina la urma s-a consolat cu gindul ca astfel Ceausescu s-a vindecat total de diabet. Dar cit a suferit dinsul atunci cind au venit minerii; s-a consolat cu gindul ca unii tineri bolnavi de cardiopatie ischemica, aflati in Piata Universitatii, s-au vindecat definitiv. Si cit nu sufera astazi cind, trecind prin fata Cotrocenilor, coplesit acum de un matriarhat blond, isi aminteste, vorba poetului care a scris "Balada doamnelor de altadata", de Corina, de Rodica. Dar cea mai mare suferinta i-au pricinuit-o cei doi Brutusi apropiati, pe care ii alinta dragastos Prostanacul si Arogantul. Desi ei n-au facut decit sa copieze, intr-o maniera mult mai blinda, comportamentul lui fata de predecesorul sau. De fapt, ei i-au sugerat ca, din punct de vedere politic, este bine ca Iliescu sa treaca la faza naturala si reala de mumie. Si domnul Iliescu o poate face cu fruntea sus si cu constiinta datoriei implinite. Caci a reusit sa aduca tara la un asemenea grad de saracie, de decadere morala, incit ne-a indepartat mult de Europa. Votul negativ al Frantei este partial si rezultatul eforturilor sale. Caci cum sa accepti sa rupi din venitul tau o parte importanta in folosul unei tari care a umplut orasele Frantei cu cersetori, hoti, prostituate? Al unei tari in care coruptia se intinde pina la cele mai mari niveluri ale societatii? Unde institutiile fundamentale nu functioneaza normal? Al unei tari cu multi oameni foarte saraci si conducatori scandalos de bogati? Al unei tari care nu se prezinta ca un partener serios si cinstit? Este drept ca si in Franta, ca si in alte tari europene, exista nemultumiri, dificultati reale si de multe ori dureroase. Dar la nivelul lor de trai sint mult mai suportabile. De aceea si tin la mentinerea acestui nivel de trai. Si gindesc ca este cel putin curios sa imparta cistigul lui cu o tara in care fondurile europene sint dirijate spre buzunarele protipendadei politice.

Totusi, la Iliescu am observat uneori o subtilitate neasteptata; care m-a determinat uneori sa recurg la lecturi suplimentare. Ca de pilda in relatiile lui Iliescu cu presa. Cind i-a spus unui ziarist "animalule" m-am apucat imediat sa recitesc 'Animale denaturate" a lui Vercors. Si, intr-adevar, realitatea era cea din titlul cartii. Caci respectivul ziarist s-a inscris in PSD si a ajuns mare baron. Cind tot dinsul i-a spus unei ziariste ca e o vipera mi-am dat seama ca e vorba de o dorinta refulata. Si am pus mina pe cartea lui Bazin "Sugrumarea viperei", iar cind a spus ca ziaristii sint magari am luat cartea lui Apuleius, "Magarul de aur". Aici e vorba de un om care, bind din greseala o bautura fermecata, s-a trezit transformat in magar. Ca sa devina din nou om trebuia sa manince niste trandafiri. Si a mincat trei trandafiri si a devenit din nou om. Invataminte pentru cei de la putere. Ati ajuns aici si datorita faptului ca niste magari de ziaristi au mincat trandafiri. Oamenilor de rind pot sa le placa sau nu unii ziaristi, si pot sa-i injure cind nu le place ceva. Oamenii politici nu au acest drept. Ei trebuie sa sprijine libertatea presei, chiar si pe aceea de a spune prostii sau de a se autocompromite. O presa care se exprima la unison este o presa aservita unei dictaturi. Clasa politica trebuie sa fie constienta ca orice actiune, fie ea benefica, are nevoie de sprijinul presei; sau macar a unei parti a ei. Altfel, actiunea respectiva se va duce pe apa simbetei.