Sunt o gramada de pelicule bazate „pe o poveste reala”: probleme de viata, violenta familiala si altele asemenea. Printre ele, de o apreciere deosebita s-au numarat intotdeauna filmele care prezinta situatii limita in care omul (sau intreaga specie umana) este pus sa lupte cu natura dezlantuita. Un film care mie mi-a placut din aceasta categorie a fost „The Day After Tomorrow”, nu atat pentru ca are un scenariu destul de apropiat realitatii, introducandu-ne senzatia de neputinta in lupta cu forta devastatoare a naturii, prezentand catastrofa ce s-ar putea declansa daca fenomenul de incalzire globala nu va fi stopat sau macar incetinit, cat timp mai avem un cuvant de spus pe acest pamant. Cu tot gustul amar pe care ti-l lasa un astfel de film, facandu-te sa iti imaginezi cum se prezinta viitorul mai mult sau mai putin indepartat. Prezenta cum arata viitorul din prezent, pe care putini il cunosc si cu mult mai putini ii acorda importanta cuvenita. Si ma refer aici la marile forte pe plan international, statele industrializate care ar putea fi principalele forte in razboiul cu natura si care sunt, totodata, principalele forte distructive, in lupta omului pentru supravietuire. Am putea spune ca nici noi, romanii, nu mai avem nevoie de filme. Americanii de mult nu mai au nevoie, si nu numai ei… Vedem grozaviile cu proprii ochi si, ce e trist in toata povestea asta, este ca suntem abia la prolog. In spatele atator evenimente cotidiene, congresele internationale pe teme de mediu, clima si cresterea/scaderea populatiei trec neobservate, din pacate, desi concluziile prezentate la astfel de intalniri sunt mai degraba ingrijoratoare. Se face tam-tam pe razboaiele duse de americani, se bate moneda pe amenintarea terorismului, se vorbeste de coruptie si corupti, se face politica la nivel mic si mediocru. N-am vazut nicaieri spatii largi alocate principalului pericol cu care ne confruntam: razboiului nostru cu noi insine, ca fiinta umana. Un astfel de subiect se trece aproape sub tacere, parca intentionat, principalele forte care conduc din umbra lumea incercand din rasputeri, pe ultima suta de metri, sa castige o aparenta suprematie, sa-si treaca in palmares satisfactii de moment. Egoismul si febra de care sunt cuprinse nu are insa nimic de a face cu motivatia care ne este bagata in ochi ostentativ, ci ascund de fapt graba unora de a se capatui in scurtul interval care ne-a ramas in aceasta deteriorare continua. Nu numai a naturii, ci prin astfel de actiuni, si a conditiei umane. Nu, nu am vazut prea multe filme. Nu sunt nici o ciudata care a citit in tren prea multe articole ale unor oameni de stiinta ratati, publicate in reviste pe care nu le cumpara nimeni si se vand, dupa luni de zile, la reducere pe trenul personal. Ma uit insa in jurul meu si ma ingrozesc nepasarea, egoismul si spiritul de turma mult prea accentuat, dirijat intr-o directie care nu prevesteste nimic bun si, mai mult, nu ne-a adus decat teroare si perspective sumbre.