Ca si eroina cartii colegului meu intru matematica Lewis Carroll, simt ca traiesc intr-o tara a minunilor. (Cu toate ca nu am, nici sexul si nici virsta lui Alice; desi se pare ca, o data cu trecerea timpului, incep sa le am si pe acestea). Ce mai, tara mea e atit de minunata incit iti vine sa plingi in hohote; ca Basescu in bratele lui Stolojan sau viceversa. Si oamenii sint minunati; si eu, si dumneavoastra. Curat suferim de o inflatie de minunatii.

Dar cum mai sint oamenii nostri politici, si cu precadere parlamentarii; culti, inteligenti, cinstiti peste poate, eleganti in comportament si conversatii. Sint multe tari care nu se pot lauda cu asa oameni politici; asa se si explica dezvoltarea lor economica si nivelul lor de trai ridicat.

Pe mine ma incinta in mod deosebit retorica lor, arta discursului pe care au rafinat-o pina la suprema perfectiune. In special, la unii dintre lideri. Chiar daca unii au studii la Moscova, toti sint de acord cu ce spunea Goebbels: „Noi nu vorbim ca sa spunem ceva, ci ca sa obtinem un anumit efect“.

Domnul Nastase pare un discipol al marelui orator al antichitatii, Demostene, care pentru a-si imbunatati dictia isi punea pietre in gura. Numai ca dinsul elimina pietrele din gura proiectindu-le spre auditori. Eu, cel putin, cind il ascult simt pietrele la ficat. Unii insa au aceasta placere masochista de a cere sa se arunce cu pietre in ei. Ca de pilda Tariceanu. Si oamenii i-au satisfacut dorinta.

Mircea Geoana vorbeste mult si repede, lucru specific pentru cei care nu prea au multe lucruri de spus; numai ca, din cauza efortului, ochii capata un aspect exoftalmic, specific celor cu suferinte endocrine.

Nelu este de departe un maestru, un meserias desavirsit. Se cunosc scoala inalta, specializarile postuniversitare si postrevolutionare. Are o mimica adecvata fiecarei situatii. Este mobil, da din miini, din picioare si din tot ce poate. (Mi-ar putea aminti de un mare comic al cinematografiei franceze daca s-ar numi Nelu de Funest). De aceea e total convingator, chiar si atunci cind spune prostii; aproape intotdeauna. Cum s-a intimplat si zilele acestea, cind vorbea de economia de piata, de imperialism, de exploatare etc. Asta imi aminteste de cazul acelei tinere care avea un iubit excesiv de tacut. Se intilneau si el tacea tot timpul. Pina cind, intr-o zi, ea il intreba tandru: „Azi despre ce mai tacem?“ Asa i-as spune si eu domnului Iliescu; desi nu este iubitul meu si nici n-are motive sa fie. Dar a vorbit destul. Asa ca, atunci cind ne vom mai vedea prin intermediul televizorului, ii permit sa taca despre orice vrea el.

Basescu are un discurs cracanat; alterneaza cuvintele cu pauze adinci, care se potrivesc si se imbina ca o mesa pe o chelie. A imprumutat din limbajul cazon concizia discursului. Ceea ce face ca ideile sa se evidentieze in mod clar, ca si prostiile, de altfel. Din pacate, tot din experienta anterioara a preluat si conceptia asupra lumii, care e formata, dupa dinsul, din capitan si restul. Si apoi discursul sau nu e totdeauna adecvat circumstantelor. Cum i s-a reprosat de curind ca, vorbind cu sinistratii, n-a gasit cea mai buna cale sa-i imbarbateze. Astfel, a incercat sa glumeasca, in loc sa-i ia in brate si sa boceasca in colectiv.

Tariceanu are un sarm anglo-saxon accentuat de axa Londra-Washington pe care sta calare. Din pacate, discursul sau este cam monoton, continind doar o propozitie si contrara ei si se refera la demisie.

Admir de multe ori la discursuri arta perfectiunii care consta in a sugera unele lucruri in loc de a le formula concret. De pilda, in discursurile lui Geoana revine frecvent afirmatia ca actuala guvernare este dezastruoasa. Este un superb exemplu de fraza eliptica. Caci, desi nu se spune, urmeaza implicit continuarea absconsa „pe cind a noastra a fost superioara“. Unind cele doua parti, rezulta ca pe cind actuala guvernare e dezastruoasa, precedenta a fost superioara, adica si mai dezastruoasa. Printre dezastrele comise de noua guvernare se numara si sistarea ajutoarelor pentru institutiile statului neproductive, unele executari silite, deschiderea unor dosare incomode; daca se continua asa, unde ajungem?

O alta preocupare in discursurile liderilor opozitiei, in special, dar nu numai, este aceea de a apara marile adevaruri, mai ales atunci cind ele sint false. Astfel, mai-marii PSD se indigneaza de acuzatiile permanente si murdare care li se aduc; la ei in partid nu exista corupti. Toti sint mai curati, mai uscati. Si unele lucruri sint total denaturate; ca de pilda cele declarate de un om de afaceri strain care afirma ca, pentru incheierea unei afaceri in precedenta guvernare, un trimis al unui inalt demnitar guvernamental i-ar fi cerut 20 de milioane de dolari mita. Suma mi se pare si mie exagerata; evident, in minus. Tot tendentioasa este afirmatia ca din cele 280 de milioane de euro cheltuite de precedenta guvernare pentru prevenirea inundatiilor, o mare parte s-a acordat fara licitatie. Totusi, pentru 28 de milioane s-au facut licitatii. Si au stiut ei ce fac; ca daca se luau masuri serioase n-am fi avut inundatii. Iar acum ca le avem, vorbim numai de ele; cine mai vorbeste acum de coruptie, de Omar, de Iacobov. Care Iacobov, primind aviz juridic complet constitutional, a schimbat arestul cu vila sa de pe Coasta de Azur. Vila cumparata din banii mei, ai vostri, ai lui Suca a lu’ Zapacitu din capul satului si ai sinistratilor ramasi fara case.

Am incercat de multe ori sa patrund logica realitatilor politice de la noi; dar n-am reusit. Si atunci am apelat la o practica yoga, pe care o utilizam cind eram tinar (cu un secol in urma). Aceasta consta in a sta citeva minute in cap si cu picioarele la verticala. In felul acesta creierul se oxigeneaza din cauza afluxului de singe. Singe care, la reluarea pozitiei verticale, se scurge in picioare. Am executat aceasta practica. Si am reusit sa inteleg multe aspecte ale politicii romanesti. Numai ca, atunci cind am revenit la pozitia verticala si singele s-a scurs in picioare, a trebuit sa le spal; se murdarisera!

Dar cum o nenorocire nu vine niciodata singura, saptamina asta din nou n-am cistigat la loterie. Desi eu am pus numerele bune pe bilet. Ei au gresit cind au extras numerele cistigatoare. Si doream, daca as fi cistigat vreun milion de dolari, sa-mi cumpar trei perechi de ciorapi; una la Madrid, alta la Roma si ultima la Atena. Dar si visul acesta, ca de fapt mai toate, s-a dus pe apa simbetei.

Dar acum c-am terminat, ma intreb daca in titlu, in loc de „traitor“, n-ar fi mai nimerit „muritor“.