Piata imobiliara din Galati se afla, pentru prima data in ultimii 10 ani, intr-o perioada de declin. Pentru prima data de la Revolutie preturile apartamentelor vechi s-au dus la vale in loc sa urce, cum s-a intamplat pana acum. Tot pentru prima data, bancile au fost fortate sa nu mai incurajeze imprumuturile "astronomice", tocmai pentru ca cineva (BNR) a realizat, in sfarsit, ca oamenii nu-si mai permit sa achite ratele creditelor care au fost umflate de dobanzile bancilor aflate in goana dupa profit.

Asa se face ca, in prezent, situatia pe piata imobiliara din Galati sta cam in felul urmator: apartamentele sunt mai ieftine cu pana la 300 milioane de lei vechi, dar si imprumuturile sunt mai mici, adica pentru acelasi salariu, romanii primesc mai putin bani de la banca. Desi, pana aici situatia de pe piata imobiliara pare destul de clara, lucrurile se complica cand vine vorba despre tineri, cei care au cea mai mare nevoie de locuinta si care, din pacate, au si cei mai putini bani. Practic, tinerii sunt cei care, in final, raman tot fara locuinta. Si asta pentru ca, daca pana acum nu isi puteau cumpara apartamente - ca de case nici nu se puteau atinge (preturile pornind de la 150.000 de euro) - din cauza ca erau foarte scumpe, iar cu salariile lor nu se incadrau pentru a lua atatia bani de la banca, acum, desi s-au ieftinit, banca tot nu le da banii necesari pentru ca a micsorat plafoanele. Mai mult, acum se cere si avans, "amanunt" care cu ceva timp in urma fusese eliminat de catre unitatile bancare.

Asa se face ca oricum ai da-o, tinerii tot cu chirie sunt nevoiti sa stea, iar cei care vor profita de pe urma noilor norme BNR sunt tot oamenii cu bani, care au apartamente pe care acum le vor da spre inchiriere la preturi mai mari.