Daca ar aplica imediat legea promulgata de presedinte si ar trece la marirea salariilor profesorilor cu 50 la suta, premierul nu ar avea mai nimic de castigat. Din punct de vedere al apropiatelor alegeri, o masura de acest fel nu i-ar aduce prea multe voturi in plus. Desi a fost amenintat de reprezentantii cadrelor didactice ca ii vor face propaganda negativa, bazinul electoral al liberalilor nu se afla preponderent in zona bugetarilor, iar "dascalimea", merge, prin traditie spre stanga, cea care, cel putin teoretic, are grija mai mare fata de bugetari si de asistatii social. Emulatia care ii cuprinde pe profesori atunci cand este vorba despre mesele si tichetele cadou, date de pomana cu generozitaea-i proverbiala de primarul Vanghelie, spune multe despre preferintele lor politice, chiar si in marele orase. In ce-i priveste pe cei din mediul rural, acolo unde PNL-ul obtine, de obicei, scoruri slabe, este greu de presupus ca aplicarea masurii de marire a salariilor ar schimba opiniile politice ale celor care, in marea lor majoritate traiesc cu dorul de Iliescu. Mai mult decat atat ,s-ar putea ca premierul sa aiba, cel putin din vedere al alegerilor si ceva de castigat. Mai intai pentru ca daca se opune acestei majorari pe care a declarat-o ca fiind foarte periculaosa dovedeste ca a reusit intr-adevar sa scape de porecla "Moliceanu", cu care era alinata acum vreo doi ani. Ori orice alegator nu voteaza cu cineva care nu este capabil sa-si tina promisiunile si joaca "asa cum i se canta" de la Cotroceni sau din alta parte. In afara de asta mai exista si nebugetarii, cei care muncesc pe rupte si, cum bine spunea cineva "se chinuie teribil ca sa traiasca mai bine". Acestia nu au cum sa vada cu ochi buni o marire zdravana de salarii pentru o categorie de bugetari, care va atrage automat si cererile altora si care, mai ales in vremuri de criza, asa cum sunt cele pe care le traversam, ar spori inflatia. Chiar daca multi dintre ei sunt de acord ca trebuie facut ceva cu salarizarea profesorilor, nu pot sa uite ca pentru multi din aceasta categorie, care oricum beneficiaza de un concediu uluitor de lung si de un program de lucru mult mai redus decat al altora, marirea la gramada a salariilor nu este o solutie pentru cresterea performantei. Avand in vedere ca despre stabilirea unor criterii de performanta, foarte dificila, dar absolut necesara, ca in orice alt domeniu, nu prea s-a vorbit decat vag, multi dintre cei care isi castiga din greu painea vor aprecia, cu siguranta, atitudinea ferma a domnului Tariceanu. Premierul care desi pare a-si asuma riscuri majore ar putea chiar sa aiba de castigat daca nu aplica o lege care poate fi asezata in fruntea pomenilor electorale in vederea alegerilor din 30 noiembrie.