Daca pentru salariatii din industrie, pentru functionari, pentru politisti, medici, profesori, ba chiar si pentru militari exista institutii serioase care le apara drepturile, ei bine, dupa aproape saisprezece ani postrevolutionari, pe tarani nu ii apara nimeni.
Un salariat incadrat obligatoriu cu contract de munca are sumedenie de drepturi, menite sa il apere de eventualele abuzuri ale patronilor. Concedierea unui salariat se face in conditii extrem de dure si nu putine au fost situatiile in care legea este dusa la extrem in favoarea salariatilor.
Taranii, talpa tarii, nu au pe nimeni care sa ii apere. Paradoxal, aceasta se intimpla intr-o tara in care jumatate din populatie locuieste si isi cistiga existenta din cresterea animalelor si cultivarea pamintului. La fel de adevarat e faptul ca majoritatea agriculturii romanesti este de autoconsum, adica supravietuieste din ceea ce produce. Taranii nu au concediu de odihna, cu toate ca l-ar merita din plin, munca fizica pe care o fac aplecati asupra petecului de tarina din care incearca sa scoata o recolta necesitind macar o vacanta anuala. Asa cum stim cu totii, munca taranului incepe inainte de a veni zorii si se termina mult dupa ce apune soarele.
Un taran nu este, de regula, un om cu scoala multa. A-i pune sub ochi pentru a semna un contract, redactat in termeni juridici absconsi, asa cum a facut producatorul sucevean de lactate Dorna, inseamna fie a-l supraestima fie a profita de naivitatea lui. Nimeni nu poate deveni rob in propria batatura doar pentru ca a semnat o hirtie. Taranii care doresc sa devina mici fermieri, crescatori de vaci, au o sansa oferita de programul SAPARD. Ei pot primi sume nerambursabile pentru a-si amenaja o mica ferma, insa trebuie sa se imprumute si ei de la banci cu o parte din banii necesari. Compania suceveana LaDorna a gasit insa, in aceast facilitate oferita de Uniunea Europeana, un mijloc de a derula o afacere: fac ei toate demersurile necesare, adica intocmesc proiectele pentru SAPARD in numele viitorului fermier, ii aranjeaza sa se imprumute de la banca, dupa care il coplesesc cu obligatii care, culmea, nu sint cerute nici de SAPARD si nici de banca ci de ... LaDorna. Altfel spus, daca afacerea merge, profita LaDorna, daca nu merge, plateste taranul. Daca semneaza, laptele nu mai poate fi vindut decit lui La Dorna care nu se angajeaza sa il colecteze pe tot si nici macar nu isi asuma penalitati daca nu il plateste la data convenita. Daca semneaza, viteii devin proprietatea lui La Dorna si nu mai pot fi nici macar daruiti. La Dorna si numai ea, se ocupa de contul pe care taranul va trebui sa il deschida la banca, din care cont compania intermediara isi va lua cheltuielile facute cu know-how-ul. Prevazatoare, LaDorna anticipeaza viitoare ajutoare pentru acest domeniu din care isi face parte consistenta din vreme. Plus inca altele, in care taranul ce se viseaza fermier semneaza pentru un sir lung de obligatii si se alege cu exact ceea ce primea si inainte de a semna: dreptul de a vinde ceva lapte. Pus in fata alternativei, intre a scapa sau nu de saracie, unii tarani, de regula, semneaza. A semnat si cu jumatate de secol in urma, pentru o colectivizare pe care nu a dorit-o. Atunci nu a avut de ales, comunistii nu ezitau sa foloseasca metode dure de convingere. Acum, cei de La Dorna nu bat pe nimeni. Metodele s-au rafinat, semnatura pe un contract este suficienta, iar nerespectarea clauzelor unui contract in care penalizarile pot costa zeci de mii de euro pot speria pe oricine. Cu toate ca, teoretic, taranii care se doresc mici fermieri pot obtine bani si singuri de la SAPARD si fara vreun intermediar rapace.
Din pacate, atunci, pe vremea colectivizarii, ca si acum, in capitalism, taranul roman a ramas tot fara aparator. Teoretic, poate apela la justitie. Dar numai cei naivi isi inchipuie ca un taran modest isi lasa treburile pentru a astepta ore interminabile prin salile tribunalelor, sa se lupte pentru drepturile sale, in procese, cu avocatii subtili si bine platiti ai unei megacompanii de talia lui La Dorna.
Pe taran in continuare nu il apara nimeni. Nici cind ii trimite Dumnezeu seceta sau inundatii si ii iau apele casa si bruma de avut. Nici cind vreun intreprinzator, mai mare sau mai mic, ii ia laptele, porcul, vita, lina, griul si uita sa i le mai plateasca. Nici macar cind o companie ii cere sa semneze un contract care il dezavantajeaza, din care se alege, ca si pina acum, mai mult cu munca in vreme ce profiturile adevarate se duc in ala parte. Partide, cu politicieni de oras, isi dau cu parerea prin parlament, se nasc si se sting scandaluri, se inversuneaza unii de la dreapta contra altora ce-si spun de stinga, cu toate ca pentru taran dreapta e acolo de unde rasare soarele si incepe munca iar stinga e locul in care apune. Taranul ramine, asa cum a fost mereu, singur. Cu necazurile lui, dar si cu cele aduse de altii. Singur si fara nici o aparare.