Visul oricărui gălăţean obişnuit (o casă, maşină, slujbă şi un cont în bancă) depinde de cat de puternic şi influent este grupul de prieteni şi parteneri din care provine. Şi nu în ultimul rand de cat de puternic este partidul sub umbrela căruia se află cel ce speră la mai bine. Nu mai este nici un secret faptul că la Galaţi au început să prospere doar întreprinzătorii care au legat prietenii cu diverşi polticieni şi au beneficiat de suportul acestora timp de caţiva ani. Pentru că cele mai mari contracte s-au încheiat cu statul, iar oamenii de partid, aşezaţi în funcţii strategice, au avut talentul şi bunăvoinţa de a încheia afaceri doar cu prietenii şi susţinătorii lor. Doar aşa s-au format la Galaţi mai multe tabere de miliardari, care prosperă o perioadă, strang cureaua cand partidul ce îi protejează decade, şi speră din nou la glorie. Există o tabără numeroasă de afacerişti stranşi legaţi de PSD, una de PNL, PD, ş.a.m.d.
Această mentalitate clădită după clientelism a făcut din Galaţi un oraş mai puţin atractiv pentru investitorii adevăraţi, care s-au lovit şi se lovesc de tot felul de probleme atunci cand intenţionează să facă diverse investiţii şi să obţină profit. Mai grav este că nici unul dintre politicienii care se perindă la guvernare nu recunoaşte nici în ruptul capului faptul că îşi sponsoriozează amicii, pentru ca randul lor, şi aceştia să cotizeze ceva bani la campanie. Oamenii PSD-ului au ras tot ce se putea pană în 2004. Licitaţiile organizate de Consiliul Judeţului, Primărie, Prefectură şi alte instituţii publice au fost caştigate în mare parte de firmele unor consilieri din acest partid, de amantele unor politicieni sau pur şi simplu de independenţi, care nu au uitat în campanie de cei ce au vegheat la bunăstarea lor. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, dar în mică măsură, pentru că şi cei din PD, PNL şi PUR sunt tot oameni şi au şi ei nevoie de bani. Aşa se face că la ora actuală multe afaceri cu statul au început să le încheie tot personaje cu cărţi de vizită ciudate: amante de consilieri judeţeni, politicieni, manageri de ziare, care aleargă rapid de la stanga la dreapta şi a.ş.m.d.