Un monument, o stanca neclintita de prostie rara - este caracterizarea unui personaj care a descoperit placerea de a transmite drepturi la replica publicatiei noastre. Si cu cat va trimite mai multe, indiferent ca le semneaza el sau purtatorul de cuvant al unei institutii pe care o reprezinta, cu atat mai mult se-afunda „domnia sa” in noroi (ce coincidenta cu una dintre afacerile sale!) si cu atat mai mult ne dovedeste ce minte ingusta are. Ca se face de ras, pe noi nu poate decat sa ne amuze si sa ne gadile orgoliul - dansul este cititor fidel al cotidianului nostru. Dar ce o avea si cu purtatorul de cuvant al institutiei pe care „domina sa”, din pacate si dintr-o scapare a actualei Puteri, o reprezinta, nu stim. De ce trebuie sa insiste monumentul/stanca de prostie? De ce nu-si semneaza doar el elucubratiile care se vor drepturi la replica? Pentru ce trebuie sa puna o a doua persoana in posturi jenante? Explicatiile sunt ascunse in strafundurile tuiculitei si a fabricii de carnati… „Domnia sa” stie despre ce este vorba. Si totusi, nu putem sa fim atat de nedrepti si sa nu cautam si partile bune ale personajului nostru… Ei bine, „domnia sa” stanca/monument de prostie da bine la rubrica „Figurantul Zilei”. Are asa, un vino-n-coace de te-nnebuneste si nu il poti trece cu vederea. La fel de „bun” este dansul si pentru „Zoom”. Pai cum sa-l fi ratat atunci cand, spre deliciul audientei, „domnia sa” isi cauta in rat - pardon, in nas - de fata cu membri ai partidului din care face parte?! Si unde mai pui ca printre membrii de rand ai partidului, jenat si incercand sa mimeze ca nu a vazut marlania „domnului” de la Constantia, se afla si un fost ministru al Justitiei. Ce frumos! Si tot ca o parte buna a „domniei sale”, tot nesuferitii de noi, de la „Replica” nu am putut sa nu ii sesizam apetitul (si tendinta de mocangeala), dar, totodata, acelasi „domn” a tinut sa fie „domn” si cu presa. Mare volum, mare caracter de… hai sa zicem om! Adicatelea, in vizitele prin judet, stanca/monument… se stie de care, graia catre primari: „Hai, niste ceva de-ale gurii si pentru copiii de la presa, niste ceva de-ale gurii si in portbagajul meu”. In final, nu putem decat sa-i uram toate cele bune, sarbatori indestulate (nu ne facem probleme din aceasta pricina), afaceri fara pata si… altele asemenea. …Cu drag, nen’-tu Ghita, i-ar mai fi spus, in atare conditii, un fost prieten.