S-ar parea ca acest inceput de mileniu ar fi atipic, daca n-ar fi vorba si de un al treilea razboi mondial. Presedintele George W. Bush a identificat noul carnagiu mondial in atacurile teroriste contra Americii. Ziarul rus "Kommersant" sustine ca acuzele lansate de vicepresedintele american Dick Cheney la adresa Rusiei saptamana trecuta la Vilnius inseamna un nou razboi rece. Iar autorul Michael Rathford, in cartea sa "Codul Nostradamus", care a interpretat texte descoperite recent ale celebrului prezicator de acum patru secole, trage concluzia ca anii 2006-2012 vor fi "vremea tulburarilor".
Incepe o noua conflagratie planetara dupa tipicul precedentelor doua? Nu prea. Chiar daca liderul american nu se va intalni niciodata cu Ben Laden sau cu Zawahiri (secundul acestuia, tot mai influent). Chiar daca, pana la democratizarea Irakului si a Afganistanului, mai e cale lunga, iar Iranul arata ca nu va renunta de bunavoie la programul sau nuclear. Caci terorismul fundamentalist islamic, oricate victime ar face, n-ar putea distruge America si sistemul democratic mondial.
Apoi: e adevarat ca Cheney a fost mai virulent ca oricand fata de Moscova. Dar tot el adauga, in context: "Nimeni nu crede ca Rusia e sortita sa fie un dusman". O confruntare majora ruso-americana, fie ea si "rece", este deci exclusa. Secretarul de Stat Condoleezza Rice a spus, la randul ei, ca Statele Unite "au interese" in statele ex-sovietice, dar nici omologul sau rus, Serghei Lavrov, nici alti inalti demnitari rusi nu au reactionat cu manie.
Mai aproape de adevar pare a fi... exegetul lui Nostradamus. O "vreme a tulburarilor" traverseaza, intr-adevar, omenirea. Dar numarul razboaielor intre state a scazut in ultimii ani sensibil. S-au inmultit razboaiele civile si conflictele regionale mocnite. O zona sensibila este partea noastra de lume, bazinul extins al Marii Negre (extins de la Marea Baltica la Caspica, dar si la Adriatica).
La recenta reuniune de la Vilnius a tarilor din zona, presedintele Romaniei a incercat, din nou, sa atraga atentia (in primul rand Statelor Unite si NATO) asupra regiunii pontice, unde, daca s-ar rezolva problemele, Europa ar fi mai linistita. Degeaba. Lobbyistul american Bruce Jackson a dat vina pe UE ca nu are o politica pentru aceasta zona. Iar "vice-marele-licurici" Cheney a vorbit despre evolutii salutare in jurul Marii Negre ca despre "o speranta".