Suntem frumosi, destepti, vrem sa facem lucruri extraordinare. Din pacate insa, ne lipseste cutare sau cutare lucru si ne plangem exasperant de mult. Bunaoara, zilele astea, un director de institutie s-a plans ca mai are putin si intra in colaps financiar. Nu sunt bani pentru salariile asistentilor, nu sunt bani pentru ingrijirea sarmanilor. Iar concluzia a fost ca de vina sunt si copiii care isi abandoneaza parintii in grija institutiilor statului. Asa o fi nu zic nu, dar statul asta prea s-a obisnuit cu statul degeaba! Plus ca, in loc sa cumpere aparate de aer conditionat si termopane, poate ca directorul care isi jelea soarta putea face economii in ideea ca tot timpul institutia pe care o conduce cam are probleme cu cei de la guvern, "uituci" de felul lor cand vine vorba de ingrijirea copiilor nimanui sau a batranilor. Oricum, dupa cazul socant al copilului chinuit de asistenta maternala - care se presupunea ca este "mama-surogat", nu criminal - au iesit la iveala tot mai multe cazuri de asistenti care nu au nici cea mai mica inclinatie spre aceasta meserie. Este si asta o meserie, este una chiar plina de responsabilitati, este o meserie unde cred ca ar trebui sa aiba loc persoanele sensibile si totodata puternice. In schimb, cu toate evaluarile si verificarile pe care cica institutiile abilitate le fac, au fost inregistrate zeci de cazuri de copii maltratati, exploatati si asa mai departe. Vrem sa facem lucruri bune, asa cum se lauda toti aceia care conduc institutii? Pai si atunci de ce atatea greseli, de ce atatea situatii regretabile? Poate si pentru ca ne plangem prea mult si nu facem destule eforturi. Nu pot sa uit ca un copil al strazii, de vreo 12 anisori, mi-a povestit cum prefera el sa doarma in scari de bloc sau aiurea, ori sa cerseasca, decat sa doarma intr-un orfelinat ori un adapost de noapte. Motivele? Pai, imi spunea copilul, si l-am crezut, era ca personalul unitatilor in cauza tipa la ei, ii bat, iar de regula in orfelinat isi fura unii altora mancarea. Cel mai puternic adormea cu burta plina. Altii, ca interlocutorul meu, se saturau doar pe jumatate. Asa ca degeaba se mai plange domnul cumsecade director ca n-are bani pentru personal, ca si-asa personalul nu exceleaza. Pe de alta parte, sunt si dintr-aceia care isi vad de indatoriri, mai mult, sunt copii si batrani la mijloc, deci care ar fi solutia? Sa se planga nea directorul poate-poate il aude cineva? Hm... ar putea, poate, zic si eu, sa mai diminueze anumite cheltuieli.