Nimeni nu si-ar fi dorit ca Romania sa se confrunte cu o situatie precum cea a jurnalistilor rapiti in Irak. Este prima confruntare directa a noastra cu terorismul international. Abia acum se vede cat de compact si de dur este, in materialitatea sa, acest flagel, in ciuda invizibilitatii sale. Am mai vazut scene odioase cu ostatici luati de teroristi, stiam de ce sunt in stare acestia din urma, dar era vorba de persoane straine noua, pe cand acum e vorba de concetatenii nostri. Si nu mai are nici cum sa nu ne mai doara, nici cum sa nu ne pese. Si nici cum sa nu ne fie greu in a masura cu luciditate sau obiectivitate situatia in care se afla in aceste clipe autoritatile romane.
Presedintele Traian Basescu este cel care simte cel mai mult povara deciziei pe care trebuie s-o ia in urma ultimatumului dat de Brigazile Mu’adh bin Jebel. Faptul ca de la inceput si-a asumat responsabilitatea sa conduca operatiunile de negociere si eliberare a celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak nu a fost un simplu moft, ci o asumare integrala a responsabilitatilor care decurg din functia pe care o detine. Riscurile erau clare din primul moment, dar acum, dupa ultimatumul dat de teroristi, le putem evalua la adevarata lor dimensiune. Basescu trebuie sa decida daca sa retraga sau nu trupele noastre din Irak, pe care nu el le-a trimis acolo, dar pentru prezenta carora in acest spatiu a pledat de multe ori, chiar si dupa declansarea crizei ostaticilor.
Abia acum poate fi inteleasa discretia pe care a incercat s-o impuna Administratia Prezidentiala in privinta negocierilor si, mai ales, promisiunea lui Basescu de a demonstra, la sfarsit, ce a insemnat “o declaratie neinspirata“ a unui premier intr-o situatie asemanatoare. Era, probabil, vorba de premierul Silvio Berlusconi, al carui anunt ca nu va retrage trupele tarii sale din Irak a condus la executarea imediata a unui ostatic italian.
Basescu are, aparent, tot mai putine alternative. Exista insa, ca-n orice situatie, si o a treia cale, de cele mai multe ori providentiala. Nu este de neglijat nici ajutorul, nesperat de productiv, pe care ni l-ar putea da insasi comunitatea araba de la noi si din zona Irakului. Multi arabi au studiat aici, multi fac afaceri aici, destul de multi au deci legaturi puternice cu Romania si poate ca interventia lor, cel putin diplomatica si deja vizibila, sa contribuie la incheierea cu bine a acestei situatii dramatice.