In ajunul zilei in care a sarbatorit trei sferturi de veac de viata si foarte multi ani de activitate revolutionara, Ion Iliescu a primit cu nedisimulata incantare propunerea de a conduce corabia PSD-ului pentru urmatorii ani. Este vorba despre un nou sfert de veac, daca ar fi sa ne luam dupa vocea mustind de entuziasm a unuia dintre participantii la Conferinta Filialei Bucuresti a partidului, petrecuta la Palatul Copiilor.
Propunerea, mai mult decat previzibila, a avut loc intr-o atmosfera care a amintit mult de adunarile de odinioara ale partidului unic. Potrivit martorilor oculari, nu au lipsit grupul de aplaudaci entuziasti, unanimitatea in ceea ce priveste votarea propunerii si nici demascarea unui “deviationist“, care s-a dovedit a fi Mircea Geoana, “prostanacul“ care a indraznit sa declare ca va candida impotriva venerabilului lider.
In acest context, vehementa lui Marian Vanghelie, cand vitupera, in stilul sau inconfundabil, fata de prestatia fostului ministru de Externe in campania pentru Primaria Capitalei, a fost cat se poate de explicabila. Poate ca domnul Vanghelie are calitati de organizator superioare lui Geoana. Poate ca are priza la o anumita categorie de alegatori, innebuniti dupa economate si pomeni. Cuvintele grele pe care actualul primar al sectorului 5 le-a adresat eventualului contracandidat al “tatucului“ au parut insa oricarui om de bun simt absolut deplasate.
Venerabilul carmaci al PSD are toate motivele sa fie tot mai vesel. Desi evident crapata, corabia merge inainte, pe calea aleasa de personajul care a fost timp de 15 ani, din pacate, franarul evolutiei normale a Romaniei. Posibilii inamici au fost pusi “cu botul pe labe“, in timp ce Domnia sa a fost aplaudat din toti rarunchii de “adevaratii si constientii cetateni“, care si-au amintit cu drag de sedintele de partid de pe vremuri. Cu siguranta, domnul Iliescu este fericit.
Pana una-alta, Domnia sa a obtinut inca o victorie “de palmares“, chiar daca se preface ca nu observa crapaturile adanci aparute in corabia pe care vrea sa o conduca, cu mandrie proletara si zambet inconfundabil, in urmatorul sfert de veac. Sau, de ce nu, pana la sfarsitul lumii.