Ajunsi in posturi pe care nu le meritau, unii sefi de servicii deconcentrate nici macar nu-si dau interesul sa afle cu ce se mananca functia pe care si-au adjudecat-o gratie carnetului de partid. Si nici macar, de ochii lumii, nu se afiseaza la locul de munca decat pentru a se inchide in birouri, chipurile preocupati de ceva, nu se stie exact ce anume - iar in acest caz, subordonatii (care si-asa nu stiu sigur daca mai au multe zile de "trait” la respectivele locuri de munca) au noi motive de a "carcoti” pe la colturi. Dar se mai intampla ca sefii de servicii descentralizate, laolalta cu alte capete luminate din administratia locala, sa fie nevoiti sa onoreze cu prezenta ceremonii, festivitati. Saraci cu duhul, cei in cauza nu doar ca habar nu au de ce, de exemplu, au fost solicitati sa faca act de prezenta la inaltarea drapelului, dar nici macar nu se obosesc sa mimeze ca traiesc momentele in cauza. Cam asa s-a intamplat deunazi, de ziua drapelului national, cand proaspetii sefi de descentralizate au fost invitati sa asiste la inaltarea drapelului, pe platoul din fata Prefecturii Constanta. Momentele solemne s-au transformat in momente de jena si semne disperate pentru ca sefii de descentralizate sa coboare din sediul Prefecturii, acolo unde acestia ar fi preferat sa ramana. Motivul? Ei bine, acolo era racoare. In schimb, in fata Prefecturii, acolo unde se desfasura ceremonialul de inaltare a drapelului national, era mult prea… putina umbra. Si Doamne fereste, daca ii pocneste, taman acum, la inceput de sedere confortabila in fotoliile de directori de institutii, insolatia? Pana la urma, cu chiu, cu vai, au reusit sa se deplaseze si au rabdat ceremonialul vizibil scurtat. Si la fel de vizibila a fost nu doar lipsa de interes fata de eveniment, dar si nedumerirea, de genul: "Ce se intampla aici? Pentru ce stau eu aici, in soare?” Ingretosati de "corvoada”, plictisiti de solicitarile "lipsite de sens” in mintile lor prea inguste, sefii de descentralizate si-au trosnit nervosi mainile, au dat din picioare si s-au aparat de soare cu palma facuta streasina la ochi… Sau sa caste, ca de exemplu Adrian Bavaru (fostul rector al Universitatii Ovidius). La toate acestea se adauga absenta unora si altora… dovada ca nici la festivitati de genul nu-si pot calca pe suflet sa dea ochii cu dusmanii politici. Sau, ca in cazul lui Ionel Manafu (il stiti, chimistul de la Directia Apelor), deranjul ar fi fost prea mare. Si pentru a fi sigur ca nu il deranjeaza nimeni, nici macar prefectul, directorul in cauza si-a inchis telefonul mobil (ca doar ce e el, persoana publica, sa-si tina telefonul deschis non-stop, in caz ca apare vreo problema?!). Degeaba se chinuia personalul din Prefectura Constanta sa il contacteze, telefonul lui Manafu se incapatana sa fie la fel de inchis…