Viata lumii si a Romaniei e tumultuoasa, freamata de evenimente. In gazetele de azi se scriu multe: despre increngaturile (sau nu) ale lui Florence Aubenas cu colegii ei, ziaristii romani rapiti in Irak; despre cutremurul din Chile; despre soarta Guvernului Romaniei dupa votul din Parlament; despre mineriada din 13-15 iunie; despre atentatele - de rigoare - din Irak; despre necazurile Uniunii Europene si - pe cale de consecinta - frisoanele din tarile aspirante de la Dunarea de Jos; despre arestari, audieri, eliberari, gratieri, invinuiri, rejudecari instrumentate de Justitia romana; despre Bush si Saddam, dar si Michael Jackson; despre G. Becali si Gh. Hagi; despre greva ceferistilor, pretul petrolului, cursul dolarului, euro-ului si multe altele. Se scrie oare si despre, de exemplu, Eminescu, savarsit din viata la 15 iunie 1989? Sau, mai de-a dreptul spus, mai e loc in ziare si de Eminescu? “Mai e cazul?“
Sa ne asumam, totusi, riscul de a aminti, in acest dreptunghi de pagina, de Eminescu, chiar daca am putea fi luati drept anacronici, depasiti, pasunisti, patriotarzi, retrograzi sau cine mai stie ce. Inclusiv cu riscul de a fi taxati, “printr-o exagerare de cult“, ca am vrea sa facem din Eminescu “prototipul tuturor insusirilor si virtutilor umane“. Mai concret, “Istoria? Eminescu. Economia politica? Eminescu. Pedagogia? Eminescu. Eminescu e cel mai mare filosof, cel mai de seama filolog, cel mai invatat individ. (...) El este un profet. A prevestit prabusirea sistemului monetar si reintregirea patriei. Cel mai inocent cuvant al paginilor lui e umflat de simboluri ca o rodie coapta“. Sintagmele citate ii apartin lui George Calinescu si dateaza de cateva bune decenii. Dar mesajul lor nu e expirat. Dupa cum nu e expirat nici mesajul lui Eminescu, chiar daca, innegrind zeci de mii de pagini, nu s-a gandit ca scrisele lui vor fi retinute cu religiozitate si intoarse pe toate fetele de atat de feluritii sai urmasi. In rastimpul de peste un secol ce a trecut de la disparitia Poetului, s-a dezvoltat un adevarat joc de societate din comentarea textelor de versuri, articole sau manuscrise ale - totusi - tanarului lor autor. Vom gasi mereu fraze de foc, previzionare, de maxima actualitate, in zestrea scriptica ramasa, parca printr-un miracol, de la Eminescu. Este ceea ce fascineaza, caci, in viata sa ravasita si scurta, acest om a implinit un lucru uriesesc: a structurat, ca adolescent, tanar si tanar barbat, coloana de rezistenta a spiritualitatii romanesti. Si la modul lucid, si la cel al afectivitatii. Daca n-ar fi fost Eminescu, ne-ar fi trebuit un alt Eminescu pentru a fi ceea ce suntem. Dar si pentru ce va trebui sa fim.