Plecarea la cele vesnice a Papei Ioan Paul al doilea si instalarea in scaunul pontifical a Papei Benedict al II-lea se pare ca au trimis la congelator relatiile Vaticanului cu Biserica Ortodoxa Romana. Cea mai buna dovada este faptul ca noua Mitropolie greco-catolica de la Blaj a abandonat toate tratativele cu ierarhii ortodocsi in privinta retrocedarilor lacasurilor de cult revendicate de uniti. Trufia si aroganta greco-catolicilor se bazeaza pe atitudinea mai putin dispusa la dialog a Vaticanului cu fratii ortodocsi de la rasarit.
Daca acum, cand Catedrala Sfantul Iosif este "agresata" de intentiile edilitare ale diverselor grupuri de interese, ortodocsii sunt solidari si protesteaza alaturi de catolici, in schimb, greco-catolicii fac presiuni politice pentru aprobarea unei legi "restitutio in integrum" pentru lacasele de cult si refuza orice cale amiabila de conciliere. Drept urmare, noul Mitropolit al Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a luat zilele trecute o atitudine ferma, condamnand trufia catolica, amenintand ca se vor abandona toate incercarile de dialog cu unitii si se vor strange semnaturi pentru promulgarea unei legi care sa atribuie lacasele de cult aflate in litigiu intre cele doua biserici proportional cu numarul de credinciosi ai comunitatilor religioase. S-au strans deja aproape doua milioane de semnaturi.
Atacand dur sprijinul politicienilor "asa-zisi de dreapta" acordat greco-catolicilor, Inalt Prea Sfintia Sa a avertizat ca, cel putin in mitropolia pe care o pastoreste, exista marele pericol ca preotii sa se implice in viata politica si sa apere drepturile ortodocsilor din Ardeal. Vladica de la Cluj nu a iertat nici interventiile si imixtiunile Nuntiului Papal din Romania, pe care l-a acuzat de amestec in treburile interconfesionale si in afacerile interne ale Bisericii Ortodoxe, precum si de incurajarea prozelitismului catolic agresiv in comunitatile din Ardeal.
Una peste alta, se vede ca puntea realizata in 1999 de cei doi mari lideri spirituali ai Bisericilor Catolice si Ortodoxe a inceput sa se naruiasca. Se pare ca, in lipsa unui partener de dialog credibil la Roma, Ortodoxia Romaneasca deschide punti de dialog cu reprezentantii celei de "a treia Rome", dupa cum era numita Moscova acum ceva vreme in urma. Reorientarea catre Rasarit s-ar putea sa rezolve si problema spinoasa a Mitropoliei Basarabiei.