O aniversare memorabila, dar oarecum de rutina - 60 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste - a declansat o ofensiva in forta impotriva sechelelor celui de-al doilea razboi mondial in spatiul ex-sovietic. Semnalul l-a dat turneul european al presedintelui George W. Bush, care, desi a avut ca moment de apogeu grandioasa manifestatie de la Moscova (“Doar Stalin mai lipsea de acolo!“ - exclama un ziarist francez), a inceput intr-o tara baltica si s-a incheiat in Georgia - adica in state ex-sovietice care vor sa rupa hotarat si complet cu toate firele ce le fac, in continuare, dependente de Rusia.
Tarile baltice solicita presedintelui Putin sa denunte explicit, si el, Pactul Ribbentrop-Molotov (chiar daca fostul Soviet Suprem al URSS a facut-o la vremea lui) si sa lichideze toate consecintele acestei faradelegi. Georgia a dat un adevarat ultimatum Moscovei pentru a anunta “masuri concrete“ in ce priveste retragerea bazelor ruse de pe teritoriul acestei republici caucaziene. Seful opozitiei din Belarus il sfatuieste pe liderul autoritar de la Minsk, Lukasenko, “sa se intalneasca cu Sevardnadze si Kucima“, care “il vor invata cum sa plece la timp“ de la putere. (Cei doi fiind obligati sa cedeze puterea dupa revolutiile pasnice, relativ recente, din Georgia si Ucraina). O revolutie similara a avut loc si in Kirghizstan, iar cea in curs de desfasurare in Uzbekistan nu se stie deocamdata ce orientare va avea. In sfarsit, o revolutie portocalie sui-generis s-a produs si la Chisinau, unde presedintele Voronin si-a accentuat discursul proeuropean si impotriva perpetuarii scindarii statului, ca urmare a imixtiunii directe, politice si militare, a Moscovei in afacerile interne ale Republicii Moldova.
Conjugata sau nu, convenita sau nu, aceasta ofensiva politico-diplomatica impotriva Rusiei postimperiale e in plina desfasurare. Iar Moscova riposteaza puternic. Mai intai, prin aprecierea presedintelui Putin, considerata de cei vizati drept sfidatoare, ca destramarea URSS ar fi fost “cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului“ abia incheiat. Apoi, prin remarca aceluiasi, ca Pactul din 23 august 1939 a fost “o afacere privata intre Hitler si Stalin“. Apoi, prin rezolutiile Dumei de Stat in favoarea unor represalii fata de tari ca Georgia si Republica Moldova, prin declaratiile ministrului de Externe, Serghei Lavrov, si ale sefului Serviciilor de securitate, Nikolai Patrusev. Acesti doi demnitari de rang inalt acuza Occidentul ca vrea sa puna capat influentei ruse in spatiul ex-sovietic pentru a-si instaura propriul sau monopol in zona.
Liderii de la Kremlin simt cu adevarat - ori doar simuleaza - sindromul cetatii asediate pe care l-ar incerca Marea Rusie. De aceea, lucrurile pot lua o intorsatura grava. Mai ales ca liderul georgian Saakasvili a lansat ideea, convenita cu omologii sai ucrainean si roman, a unei noi conferinte de la Ialta, care sa repare nedreptatile consfintite in acelasi loc in urma cu sase decenii.
In fata Moscovei se contureaza o sfidare de proportii, iar tinta ei este destramarea structurilor postsovietice institutionalizate prin CSI. O sfidare pe cat de ambitioasa, pe atat de riscanta. Un pariu istoric, comparabil cu cel pe care libertatea si democratia l-au castigat fara prea multa varsare de sange (dar cu tragica exceptie din Romania), in momentul prabusirii sistemului multistatal al comunismului. Dejucarea ambitiilor imperiale ale Rusiei este un act de dreptate istorica, dar interesele nationale (nu “de vecinatate imediata“ sau mesianice) ale Rusiei nu trebuie nesocotite. O Europa si o lume stabila nu pot exista fara o Rusie stabila. Indiguirea pericolului imperial nu poate fi facuta printr-o politica “pe marginea prapastiei“, asa cum puternica America si-a putut permite in timpul razboiului rece.