Este o moda printre politicieni, sefi de institutii si alte alea de a da vina pe "regimul" trecut. "Domnule, pe vremea aluia, s-a lucrat prost, iar acum noi suportam consecintele si ne vine foarte greu sa ne revenim".

Legile date de un sistem politic sunt incriminate zilnic de toti cei care au ajuns acum in frunte. Noi, cei simplii, aflam ca responsabili de faptul ca nu avem case, ca ne mor oamenii pe santiere straine sau in tari straine in razboaie care nu ne apartin sunt cei din guvernarile anterioare care au dus tara de rapa. Pentru ca toata lumea iese in fata cu acest aspect - cum suportam noi consecintele unor gesturi ale fostilor, ma intreb pe cand o campanie serioasa in care dumnealor, candidatii, sa vina cu proiecte viabile.

Vreau si eu ca in aceasta campanie politicienii sa vina si sa ne spuna ca au identificat surse de finantare si ca au pus la punct proiecte viabile pentru ca tinerii cu posibilitati materiale reduse sa-si poata cumpara o casa. Cred ca acel om va avea voturile tinerilor, pentru ca astfel ei vor vedea o sansa de a-si indeplini visul, aici, acasa, fara sa mai fie nevoiti sa plece pe pamant strain, ca sa fie slugi.

Un politician ar putea sa vina sa aduca un proiect prin care sa spuna clar ca a identificat modalitatea prin care batranii pot primi pensii decente, cu care sa-si poata permite luxul de a avea carne pe masa, macar de doua ori pe saptamana si medicamentele care-i tin in viata. Acela ar avea cu siguranta cel putin patru milioane de voturi. As vrea sa vad un politician care sa vina sa spuna ca a identificat modul in care cei care isi termina studiile sa ramana, aici, in tara, pentru ca li se va acorda o casa si un salariu decent. Pentru ca acela ar avea milioane de voturi ale tinerilor care, an de an, sunt nevoiti sa plece in strainatate si de cele mai multe ori nu fac meseria pentru care s-au pregatit in tara si pentru care statul sau parintii lor au platit din greu.

Asta as vrea in aceasta campanie oameni bine pregatiti, care stiu ce au de oferit, care nu improasca noroi in stanga si in dreapta, ci "arunca" pe piata o alta modalitate de a privi competitia. As vrea sa vad nu un "razboi" al promisiunilor, ci al proiectelor viabile, menite sa aduca un strop de bine votantilor.