Prin atatea vesti proaste, zilele trecute citeam si una mai buna, referitoare la imaginea Romaniei in lume, cat si despre cauzele si efectele acestei proiectii a noastre peste hotare. Mai precis, o agentie de evaluare franceza ne-a cotat cu un rating mai bun decat cele primite in 2004, respectiv 2005. Diversele rating-uri de categoria B, primite pana acum, ne descriau ca fiind o tara cu un mediu politic si economic instabil, insa cu mici progrese facute in ultimul timp. Se pare ca progresele au continuat, din moment ce asa a fost perceputa situatia si in vestul Europei, "obligand" institutul francez respectiv sa ne acorde un rating majorat, de categoria A. Mai codas, dar totusi din primul esalon. Adica, in esenta, cica am fi acum capabili de tranzactii pe piata internationala, in perspectiva viitoarei integrari in UE, pentru cu suntem mai credibili in plan comercial. Bine, s-a luat in calcul si forta de munca inca extrem de ieftina pe care o pune Romania la dispozitie, s-a mai tinut cont si ca nu ne-am indatorat prea mult in plan extern, dar mai ales faptul ca din ce in ce mai multi investitori straini au fost atrasi de meciul economic romanesc. Daca unora li s-a parut profitabil, ne-au etichetat si pe noi in functie de rezultatele vizibile, incadrandu-ne totodata pe un trend ascendent si din punctul de vedere al previziunilor economice pentru perioada ramasa pana la asteptata integrare. Lucrul acesta se preconizeaza a atrage si mai multi investitori straini, ca doar avem un mediu propice si intrunim toate conditiile. Sa nu mai vorbim de faptul ca suntem in primul rand in plin proces de relaxare a fiscalitatii dupa modelul Basescu. Acest proces menit sa ne scape de stresul fiscal a inceput teoretic din prima zi dupa castigarea alegerilor de catre portocalii, dar nu a facut inca primii pasi, desi gangureste contradictoriu de un an incoace numai abureli si aberatii. Tot ce face de fapt este sa amane "motivat" niste actiuni care fusesera initial prezentate ca bine trasate, dupa un plan bine creionat, incat doar voturile poporului mai lipseau ca sa-l puna in aplicare. Cu alte cuvinte, o gogorita electorala, cel putin deocamdata, din moment ce in loc sa fie mai bine pentru toate categoriile sociale, cum ne prevesteau alesii, e mult mai rau. Principalii care au avut de castigat au castigat atunci. Si inca o fac. E adevarat, si restul castiga, chiar zilnic: experienta. Si tot nu se invata minte. Ei, lasa ca ne incalzim la gandul ca francezii ne vad mult mai "roz" decat anii trecuti, mai mult roz decat portocaliu.