Mare-i Gradina Domnului! In Romania noastra bolnava de politicieni carora le place sa-si puna poalele-n cap, dar tot ei, la o adica, ne cearta ca suntem tigani si ca ne facem noi de ras, am trait sa vad lucruri pe care chiar credeam ca nu se vor intampla. Adica, sa vezi intr-un film scene lacrimogene sau certuri intre distinsi domni politicieni care-si sapa unul altuia groapa, complotand cele mai sinistre chestii, parca... e film. Dar sa vezi la televizor, intr-o emisiune un ditamai premierul certandu-se cu presedintele tarii care intervine telefonic pentru a pune punctul pe "i", deja arata a haos si a interese care nu au nici cea mai mica legatura cu Romania, cu romanii care au votat si care au alte expectative. Daca Romania ar fi fost o tara sanatoasa, ei bine, atunci asemenea lucruri nu s-ar fi petrecut. Pe de alta parte, uite-asa mai aflam si noi pe ce se bat mai-marii tarii. Caci, o ilegalitate nu se tapeteaza public de premier si seful statului intr-o emisiune televizata, la modul la care s-a petrecut deunazi. Altul ar fi fost demersul firesc. Pentru ca intr-o tara cu asemenea exemple si asemenea conducatori nu are cum sa fie nici plebea mai prejos (putin, caci multi dintre noi ne-am pastrat doza necesara de bun-simt), iata ca nu mai departe de ieri ne-a fost dat sa auzim cum un "asasin platit" isi face "mea culpa"! Asasin platit la Constanta! O sceneta desprinsa dintr-un film cu smecherasi si un pretins asasin care a fraternizat cu posibila-viitoare-refuzata victima. Conferinta de presa chiar, pe aceasta tema. A fost incredibil. Un individ, care a luat bataie de la unii de teapa lui, a convocat presa pentru a anunta ca daca politia nu ii face dreptate, el isi face singur. Iar de-a dreapta i-a stat avocatul, iar de-a stanga cel care se presupunea ca avea misiunea sa ii dea "cutite fara numar"... Ramai, pe moment, blocat de asemenea lucruri, si te intrebi: in ce tara traim, fratilor? Apoi, te dezmeticesti, te umfla rasul-plansul si te mai gandesti daca are sens sa mai speri la o minune... La asa conducatori, asa tara. La asa exemple, asa lume in care traim. O lume cu "drogati" care conduc ministere, daca este sa ne luam dupa parlamentarul Iorgovan, cel care da in stanga si-n dreapta, si gratuit, cu noroi... Ca-n Gradina asta mare... de ce n-ar da si el cu batul?