Nu stiu daca ati remarcat, dar in ultima vreme se pare ca nu se intampla nici o belea in lume la care sa nu fim partasi si noi, romanii. De la tragedia „Gemenilor“ newyorkezi la atentatele din Israel, de la luptele din Afganistan si Irak la nenorocirile de la Madrid si Londra, de la tsunami in Thailanda la catastrofele aviatice din orice colt de lume, printre victime sau martori sunt si conationali de-ai nostri. Mai in gluma, mai in serios, am putea sa credem ca, daca s-ar schimba brusc clima planetei si peste Sahara ar cobori gerul, primul inghetat pe acele coclauri ar fi un roman!
Se pare ca in ultimii cincisprezece ani romanii au invadat Mapamondul. Experientele de acest fel nu sunt straine de spiritul acestei natii. De la Neculai Milescu Spatarul, care a ajuns acum cateva sute bune de ani in China, la cei care in secolul al XVIII-lea ajungeau in America de Sud ori la valul ardelenilor care au luat drumul Vestului Salbatic, de la valul de emigranti postbelici, ajunsi in Brazilia, pana la cei din Hawaii si Africa de Sud. Comunitati mari de romani sunt pe malul Amurului si Pacificului, unde au fost deportati de bolsevici. De la Marea Nordului pana la ¥ara de Foc, nu se poate sa nu gasesti picior de roman, macar in trecere.
Dupa 1989 insa, vorba cu „s-a spart conducta cu romani“ a devenit si mai actuala. Manati de nevoi sau doar de spirit de aventura, saraci lipiti dupa atata raie rosie, romanasii nostri au ales calea bejeniei. In afara de tuciuriii si infractorii care stiu bine de ce se pierd printre frontierele spatiului Schengen, cei care se duc la munca din Turcia pana in Australia sunt apreciati in mod deosebit. De la cercetatori in astronautica si informatica la lingvisti si medici, de la capsunari si mecanici la macelari ori babysitter si asistente medicale, toti s-au adaptat la noua lume. Pana la integrarea noastra ca stat in noul sistem globalizat, suntem integrati in Europa prin sutele de mii de emigranti sezonieri care duc munca lor acolo si aduc Europa in Romania. Dupa unele aprecieri oficiale, se pare ca numai in prima parte a anului romanii din lumea intreaga au trimis in tara vreo 3 miliarde de euro. Iar noi nu-i mai lasam sa plece! Pe toti, de-a valma, oameni cinstiti, borfasi sau oameni de afaceri. E ca si cum am inchide, inca o data, fabricile, care, cat de cat, mai produc cate ceva! In loc sa-i ocrotim pe indraznetii care isi asuma riscul de a afla despre ei ca au pierit in cine stie ce atentat terorist din lume, ca sa trimita cativa bani celor ramasi in tara, sporind astfel avutia neamului, noi ii pedepsim si nu-i mai lasam sa ne treaca granita. Poate ca nedumerirea noastra sa para ciudata. Dar la cinismul cu care ne trateaza altii nu putem raspunde decat cu acelasi cinism.