In urma cu cincisprezece ani aflam de la televizor despre oameni ucisi cu singe rece la Timisoara, Bucuresti si in atitea alte orase. Intr-un fel anume, pervertit de tiranul sub care traiseram pina atunci, parea firesc. Mineriadele care au bulversat capitala si lumea occidentala pareau, in acelasi mod strimb, tot un fapt desprins din firesc. In halul acesta fuseseram adusi cu totii, sau aproape toti, de comunismul prefacut in dictatura, in care nimic nu era mai normal decit sa proslavesti in limba de lemn conducatorul, la televizor, la radio, in ziare, ba chiar si in biserici. Si existenta mizera, dusa indaratul apartamentelor cu peretii din beton, cozile interminabile pentru alimente si butelii de aragaz, listele de inscriere pentru electrocasnice, toate faceau parte din firescul acelor vremuri pe care unii inca le mai regreta. Ceva fundamental s-a schimbat insa si nu drumurile pline cu autoturisme straine, nu supermarketurile si nici vizele pentru Europa. S-a schimbat firescul, care a inceput sa devina firescul cel adevarat. Eliberarea minerului Cozma a revoltat intreaga tara si de aceasta data a fost firesc sa se intimple asa. Cu doar nici sase ani in urma individul era inca liber si marsaluia spre Bucuresti, negocia cu prim ministrul, batea jandarmi impreuna cu numerosii sai ciraci care deformau din nou realitatea tuturor conform vechilor reflexe dobindite inainte de Revolutie. Nu sintem singura tara care a patit asa ceva, germanii sint de-a dreptul oripilati cind li se pomeneste de razboaiele pornite de bunicii lor si prin urmare au devenit un popor pacifist. La noi insa mai este mult pina firescul cel adevarat va deveni complet. Cind va veni, nimeni nu va mai arunca hirtiile ambalajelor pe jos, nu se va mai urca baut la volanul masinii, va da si va primi buna ziua. Sau cind politicienii vor deveni politicieni adevarati, iar minciuna publica spusa in gura mare sub forma de promisiuni electorale va deveni atributul partidelor de buzunar, pe care oricum nu le mai crede nimeni. Se ridica o noua generatie care a crescut macar atit de liber cit a fost posibil, in acesti ani. Ei nu pot iar noi nu avem cum sa le pretindem sa inteleaga o lume in care nu exista internet si nici role iar televiziune era doar doua ore pe zi, un singur program. Pentru ei macar ar trebui sa ascundem spaimele si angoasele trecutului si sa ingropam laolalta firescul stimb al acelor ani cu capatul cenusiu de istorie pe care l-am parcurs. Noi insa nu trebuie sa uitam vremea cind firescul era de fapt nefiresc. Pentru a o spune daca va mai fi vreodata nevoie.