Intr-o perioadă în care nemulţumirite tuturor bugetarilor din sistemul de învăţămant s-au transformat în proteste şi insulte, cel mai mare dintre profesorii gălăţeni, promovat în Guvern, a ţinut să ne amintească, indirect că se putea şi mai rău. Cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, care se sărbătoreşte pe 5 octombrie, Mircea Miclea, ministrul Educaţiei şi Cercetării, le-a transmis cadrelor didactice, care protestau de zor prin pieţe şi în faţa Guvernului, cat de mult le poate salva sufletul educaţia şi credinţa în cel care veghează acolo sus, la căpătaiele lor. „Demers complex, de modelare a personalităţii umane, de cunoaştere şi dezvoltare a cumulărilor cognitive şi afective ale umanităţii, educaţia constituie procesul laborios, dar trainic de informare, îndrumare, sensibilizare, socializare şi încurajare a celui educat, dar, în egală măsură, şi a educatorului. Educaţia determină modul în care fiecare dintre noi percepem şi interpretăm realitatea - trecută sau prezentă - modul în care înţelegem să ne proiectăm şi apropiem viitorul, modul în care facem ca orizontul specific de năzuinţe să devină cotidian posibil. Reiterăm, cu acest prilej, îndemnul la recunoaşterea şi cultivarea valorilor autentice, la conduita responsabilă, la moralitate. Credem, cu toată fermitatea, în perfectibilitatea fiinţei noastre individuale şi naţionale, precum şi în rolul esenţial al şcolii, al întregului său personal, de modelator al devenirii tinerilor” - mesajul ministrului Miclea. Vorbele lui „frumoase” şi „înălţătoare”, ce ne amintesc de cel mai iubit dintre pămanteni, nu au avut însă şi nu vor mai avea niciodată acelaşi afect calmant pentru supuşi. Cum să aibă efectul mierii o vorbă dulce, cand profesorul de la şcoala din Cucuieţii de Deal, bagă mana în buunar şi se întreabă trist de ce are în portofel numai banctone de 10 mii? Cum să fie acest Micea un guru al Educaţiei, cand şcolile sunt frumos mobilate cu băncuţe mici şi uzate, iar elevii folosesc în loc de suporturi pentru creioane, cutii goale de mazăre. Sigur acest „predicator” cu mustaţă şi chelie (despre care presa a speculat candva că i-ar cam place să „tragă la măsea”), ar valora acum pentru mii de tineri, care pregătesc şpaga de la titularizare, exact cat o fotografie cu Ceauşescu dintr-o revistă „Flacăra” sau un almanah în care tehnica se îmbină „plăcut” cu sfaturile de modă şi reţetele culinare ale gospodinelor. Dar Mircea cel Mărit îşi continuă liniştit discursurile, îşi închipuie probabil aplauzele, se gandeşte cat de admirat este de supuşi şi îşi încheie ziua de sărbătoare. Următoarele nu se anunţă la fel de... „ceauşiste”.