Primavara este, in acest an, zgarcita in a-si arata zambetul cald si buna-dispozitie. Frigul din oase isi tremura nerabdarea in a scapa cu bine si din fata incercarii care se cheama martisor. Martisorul ca obiect, acel martisor care a devenit o obligatie in cele mai multe dintre cazuri. In cazurile fericite, martisorul, simbolul primaverii, este cautat cu grija pe la tarabe, prin librarii - dar, evident, achizitionarea martisorului depinde si de buzunar. Martisorul vine nu doar cu micile atentii pentru mama, pentru colege si prietene, martisorul si-a atarnat, in aceasta primavara, leul greu de snurul alb-rosu. Primavara infrigurata n-a putut sa se abtina si a adus cu ea sindicalistii in strada. Si tot aceeasi primavara rece si-a tremurat genele grele de oboseala ultimelor evenimente, si-a scuturat grijile si si-a luat de mana indragostitii. I-a plimbat pe strazi, i-a tinut in frig, i-a indemnat sa cumpere cadouri, dar ce sa vezi? Buzunarul mult prea mic n-a facut cumparaturi prea mari. Si-atunci se-ajunge la vorba deja devenita motto la romani: "gestul conteaza”. Dar primavara asta cand are de gand sa faca si ea gestul sa-si arate razele de soare? Macar atat, daca altceva bun nu pare sa ne aduca inceputul de an. Sau parca ar fi ceva: o pata de culoare care ne tine interesul treaz: "Marean” Vanghelie, martisorul PSD rasarit din tufa de trandafiri pentru a candida la Primaria Capitalei. Este spectacolul care ne doare, cu primarul care este, cu sondajele scoase la foc automat. Este o altfel de primavara. O primavara care incepe sa ne doara. De la martisorul traditional la martisorul "Marean”, de la frigul care s-a instaurat in oase si in gandirea guvernantilor "care este” dupa modelul "pleaca ai vostri, vin ai nostri”, concluzia este simpla: primavara de alta data nu mai este. Este o primavara nefiresc de incalcita, o primavara incadrata in tiparele secolului vitezei, o primavara care nu ne prea lasa sa respiram in voie sau sa savuram aerul caldut al unei naturi in curs de dezmortire. Copacii nu au inflorit, cerul nu tine cu noi, nici guvernantii, dar avem leul greu si snurul alb cu rosu atarnat in piept. In rest, sa traim bine! Sau macar sa incercam sa trecem si peste socul unei primaveri neasteptat de reci.