Bara lui Dobre din ultimele secunde ale meciului Steaua - Gloria Bistrita a demonstrat, inca o data, ca in vestiarul gruparii din Ghencea tensiunea este la ea acasa. Cand mai nimic nu merge, este greu sa fie liniste, iar marea ocazie a bistritenilor a rasturnat paharul chiar pe teren, Rada si Dica aruncandu-si cuvinte grele imediat dupa fluierul de final.
Bataia a lipsit sau poate doar s-a amanat, dar Gigi Becali a dat de inteles ca nu i-ar fi displacut: "E buna atmosfera negativa la echipa. Cu asta se face performanta!". Tactica pumnului se aplica in sporturile de contact, insa proverbul "Bataia-i rupta din rai" este mult prea polivalent pentru a nu penetra si lumea fotbalului. Si nu ne referim la copii si juniori, ci la adevaratii profesionisti, unicii din Romania care au trait farmecul Ligii Campionilor. Pacat ca n-au invatat mai nimic din aceasta experienta, de care putini fotbalisti au parte in cariera.
Nu putem uita pumnul de otel al lui Mihai Stoica plasat cu exactitate in falca unui suporter considerat tulburent, dar nici iesirile lui Becali la adresa unor diversi oameni din viata publica, patronul Stelei injurand de mama focului. Gesturi care au avut efect in timp asupra multor suporteri, fascinanta lume a Ligii Campionilor aducand in tribune tot mai putini fani la meciurile adevarate.
Asa ca Dica si Rada au un adevarat profesor, nu doar psiholog si antrenor, cum s-a autodenumit, iar Lacatus priveste detasat aceste certuri, pentru ca si el a fost tartor la numeroase conflicte. Numai ca "Fiara" are in spate zece titluri de campion cu Steaua si, cel mai important, este iubit de toti suporterii. Iar el se batea, la propriu si la figurat, pentru culorile echipei sale de suflet doar din dorinta sa castige, fara sa fie indrumat de vreun pedagog.