Reactiile politicienilor romani care sunt prinsi sau numai banuiti ca au “calcat pe bec“ sunt dintre cele mai variate. Cei mai multi arata cu degetul spre tabara adversa, incercand cu disperare sa mute atentia catre presupuse vinovatii ale celor de acolo. Reprezentantul marcant al acestei categorii este fostul premier, care raspunde la toate acuzatiile mai mult sau mai putin indreptatite aratand cu degetul spre cei care il acuza. In felul acesta, domnul Nastase nu se mai vede dator sa raspunda acuzatiilor care i se aduc, considerand ca e suficient sa arunce pisica in alta curte pentru ca in ograda dumnealui sa nu mai miroasa decat a tuberoze. Ramane de vazut cat va mai avea succes cu aceasta tactica, indelung exersata in ultimii ani.
O alta categorie o reprezinta cei care, precum Antonie Iorgovan, joaca in forta. Cu un aer amenintator, acestia trec direct la amenintari impotriva celor banuiti ca vor sa intineze neprihanita lor persoana. Daca s-a intamplat ca sa existe cineva care sa-i atraga atentia ca nu este persoana cea mai potrivita pentru a judeca legaturile altora cu Omar Hayssam, domnul Iorgovan, ca un bun avocat ce se afla, a inceput prin a-si minimaliza preopinentul, dand o explicatie cusuta cu ata alba si apreciind ca e victima unei “magarii“, pentru a incheia cu amenintari la adresa tuturor celor care incearca sa-l calce pe bataturi.
Cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista celor cu reactii zborsite, atunci cand sunt prinsi cu ocaua mica, este fostul presedinte Ion Iliescu. Recentele acuzatii care i se aduc sunt de natura evidentei. Ticalosiile savarsite sub obladuirea sa, in urma cu 15 ani, au tras Romania inapoi, cu repercusiuni grave asupra mersului normal al tarii spre o societate democratica si spre o economie functionala. Reactia sa la acuzatiile care i se aduc a fost de o violenta incalificabila. In limbajul de lemn care l-a consacrat, Iliescu vorbeste despre “provocari si falsuri grosolane“. Din pacate pentru cel care s-ar fi dorit a fi salvatorul Romaniei, reusind sa fie doar un gropar “luminat“, ocaua pe care o prezinta la control are lipsuri grave si singurul sau baston, la varsta senectutii, ramane imunitatea parlamentara care il va scuti, probabil, de o condamnare penala. Ramane insa pedeapsa istoriei, care va consemna, mai devreme sau mai tarziu, multimea de fapte grave de care se face vinovat. “Punerea pe faras“ de catre colegii mai tineri din propriul partid pare a fi doar inceputul prabusirii unui specialist in ape tulburi si in tragerea de sfori in folosul acolitilor sai. Un biet negustor de iluzii, prins, in sfarsit, cu ocaua mica.