Pina la urma gripa aviara si-a aminat sosirea in Romania doar cu o zi. Isteria generalizata va fi cu greu anihilata si fenomenul nu se intimpla doar in Romania ci si in alte locuri, turcii au scos carnea de pui din meniurile restaurantelor, o timpenie evident, virusul dispare la o temperatura de peste 70 de grade Celsius.
Basescu a aparut deja la televizor sa ne spuna ca nu e mare chestie se rezolva toate si el maninca zilnic carne de pui. La fel a zis la inundatii ca doar 1% e inundat si e sezon ploios, asa ca sa nu ne panicam degeaba. E laudabil gestul presedintelui, vrea sa mai opreasca din isterie, desi pe cei afectati direct, carora le sint arse pasarile sau le mor afacerile din cauza amenintarii gripei aviare, ii lasa rece meniul prezidential
Insa altceva se vede din ce s-a intimplat anul asta, incepind cu zapezile de asta iarna si continuind cu inundatiile catastrofale si amenintarea gripei aviare. Ca Romania nu este deloc pregatita pentru asa ceva. In orice situatie de criza, totul este dat peste cap, se reactioneaza tirziu sau deloc. Ninge doua zile si se opreste si curent si telefon si circulatie. Ploua si se rup diguri si poduri, in timp ce toata lumea se jeleste la televizor. Cu pasarile si gripa lor e la fel, tot asa se actioneaza cumva amatoriceste, la noi in tara in materie de catastrofe numai simularile ies bine. Cind fac aia cite o aplicatie in care simuleaza accidente, cutremure si incendii, totul merge brici. Practica insa ne omoara, ca intotdeauna.
Nu stiu daca guvernul anterior s-ar fi descurcat mai bine decit cel cu Tariceanu in frunte, probabil ca nu, inundatiile din Romania au fost intr-adevar catastrofale, indiferent de parerea presedintelui Basescu. E vorba de proceduri de urmat, de oameni neinstruiti sau indiferenti lasati in pozitii de conducere, de interese ascunse sau de dezinteres. Iar dezastrele si crizele si amenintarile se inmultesc si noi continuam sa nu ne pregatim absolut deloc pentru asa ceva. Intr-o emisiune de la televizor despre buget, Varujan Vosganian spunea linistit ca nu mai trebuiesc alocati bani pentru inundatii, ca asa ca anul asta nu a plouat in Romania de un secol si deci, zice el, nici nu va mai ploua. Orice meteorolog ii poate spune ca nu trebuie sa fie chiar asa linistit, dar asta nu conteaza.
Mentalitatea asta balcanica incepe sa fie periculoasa si nu e doar vorba de guvern, se transmite imediat si populatiei, am mai povestit despre faptul ca politicienii sint tot romani, tot dintre noi provin, nu sint alta specie. Amintiti-va de taranii din nu stiu ce comuna inundata care se uitau senin la jandarmi si soldati care le faceau digul cu saci de nisip. Daca le da statul ajutor social, sa le faca si dig. Iar pasarile alea moarte de la Lunca nu guvernul le-a aruncat pe cimp sa putrezeasca. Poate asta inseamna ca filozofia lui "si ce daca " nu ne mai rezolva problemele.