Povestile noastre frumoase nu au nici promovare si nici cautare. Ale noastre trebuie sa fie urate, cu copii diformi si handicapati, cu aurolaci si batrani care cauta prin gunoaie, cu cladiri vechi, pline de istorie - dar uitata acea istorie - si care se darama peste locatarii de ocazie. O mare greseala a retrocedarii este tocmai faptul ca nepotilor rasariti de te miri unde nimeni nu le-a pus in vedere sa restaureze bijuteriile (candva) de imobile. Cladiri peste care au trecut sute de ani si care poarta amprenta unei elegante care azi nu mai exista. In schimb, lipsa de interes si noii proprietari au facut ca Romania sa nu aiba o carte de vizita tocmai frumoasa, ci din contra, sa avem un handicap major in eventualele tentative de a scoate capul in lume cu pretentii turistice mai de lux. Nu putem avea - cica - decat speranta ca preturile vor atrage turistii. Dar nici la acest capitol, experienta anilor trecuti n-a aratat ca treaba merge bine. Romanasii transformati peste noapte in afaceristi n-au inteles nimic din regulile unei economii de piata sanatoase si au plusat la pret, au tinut cu dintii de el si in final nu au putut sa spuna, cu certitudine, daca anul urmator vor mai avea sau nu parte de clienti. Parca am fi blestemati sa mergem din greseala in greseala. Si parca am fost facuti sa uitam de valori, de istorie, de cultura, de lucrurile frumoase si - elementar - de conservarea lor. Nepasarea sau saracia, sau si una si alta, isi spun cuvantul. Iar pe actualii guvernanti, cu parere de rau, dar nu i-am auzit sa spuna si sa prezinte vreun program, o idee, ceva concret care sa scoata fata oraselor noastre si sa puna in lumina cuvenita istoria romanilor. Si daca in minte imi tot staruie imaginea cladirilor neingrijite, ei bine, poate ca mintile luminate ale Romaniei de azi ar trebui sa impuna, intr-un fel sau altul, mostenitorilor, improprietaritilor de azi, sa aiba minima decenta de a renova casele pe care le-au primit inapoi. Si daca se pune problema ca nu au banii necesari, cu siguranta ca s-ar gasi solutii. Important e sa se vrea, nu sa se astepte momentul culminant al prafului si pulberii, al peretilor prabusiti si al bulinelor rosii care avertizeaza riscul.