Vinerea trecuta a fost o zi prea frumoasa ca sa incerci s-o descrii. Un soare cald, ca o speranta ca vom intra in UE, ne incalzea trupul si sufletul. Am vazut parcul teatrului; frumos. Numai ca n-as vrea ca pe soclurile destinate busturilor unor personalitati remarcabile sa apara si unele din paparudele care in ultimul timp au primit titlul de cetatean de onoare al Craiovei. Craiova a dat istoriei si culturii romanesti suficiente, extrem de mari valori ca sa putem alege superlativele si sa eliminam mediocritatile sau valori catalogate astfel doar pentru una sau doua actiuni, oarecum benefice.

Am intrat apoi in Universitate, prima data la un an dupa pensionare; normal, daca a trecut anul de doliu, lucrurile reintra in normal. Faptul ca vine o vreme, vine un soroc, nu e vina nimanui; face parte din planul de activitate a oricarei vieti ; si a marilor valori, si a oamenilor modesti, ca mine.

Am urcat scarile (zise) de marmura; cu aceeasi sprinteneala cu care le-am urcat mai bine de 40 de ani; doar putin compensata. Am intrat in sala; copiii (tot copiii mei au ramas) au aplaudat. M-am uitat in spate; credeam ca ma urmeaza Gigi Becali. Dar copiii pe care i-am crescut noi, aici, au fost si au ramas seriosi. M-am uitat in jur, la colegi, pe care nu-i mai vazusem de mult; si cum ma privisem si eu in oglinda din hol, am intuit subtila intentie a absolventilor de a fixa intilnirea intre Sfinta Paraschiva si Sfintul Dumitru, aceasta fiind perioada in care se scot in public moaste... Linga mine, profesorul Vraciu; amindoi, si inca doi incapatinati, sintem ultimii profesori de onoare ai Universitatii care incercam sa luptam cu pensia.

Doua promotii; 1974,1975. Cind au trecut atitia ani? Imi plimb privirea prin sala; cu greu, cu o cheltuiala enorma de imaginatie, si numai dupa ce efectuez operatii geometrice de omotetii, comprimari si altele, reusesc sa reconstitui frumusetile de altadata si suplii juveti care l-ar fi facut pe Banderras sa moara de invidie.

Cei desemnati sa conduca ostilitatile intra in scena. Iuliana, un om cum rareori intilnesti in viata; stralucita profesional, de o cinste ireprosabila si cu un caracter fara cusur. Celalalt lider, Costica, inalt, prezentabil, cu mustata a la Mitrea, a devenit lider sindical la nivel national. Avea si inclinatii; o voce sonora si un trombon adecvat. Si face treaba buna.

Aceste intilniri de promotie au si un scop ascuns, cu o anumita doza de speranta nostalgica; fiecare spera ca se va intilni cu el insusi, cel de acum 30 de ani. De aceea si frazele tip cu care se adreseaza unul altuia. „Vai, ce bine arati!“ „Nu te-ai schimbat deloc“. Si fiecare ne mintim ca am reusit. Si sintem fericiti, pentru o clipa; ceea ce inseamna foarte mult.

Se citeste catalogul si fiecare spune ce a facut de la absolvire. Existente de 30 de ani, comprimate in citeva fraze. Succese, dureri, nereusite… E curios, dar de asteptat ca, in sinteza, sa regasim aceleasi situatii ca si la alte intilniri, si de la alte facultati; prezint schematic citeva:

- multi absolventi decedati la o virsta sub 40 de ani

- numarul de copii ai absolventilor cu mult inferior numarului parintilor

- multi plecati definitiv din tara. Dupa socotelile mele, dintre absolventii mei de la Matematica si Automatica, mai mult de 300 au parasit tara

- multi absolventi au renuntat la invatamint; cei care au ramas se pling de multiplele greutati materiale pe care le intimpina. Si de faptul ca nu se invata.

Mai toti cereau liderului sindical marirea salariului; dar asta nu rezolva decit partial si temporar problema. Banii in plus pe care ii cer vor fi luati din alt sector. Care, dupa un timp, vor cere ei marirea salariilor. Cred ca a sosit timpul ca sindicatele sa ceara explicatii de ce nu sint bani; unde s-au dus? Dar nu cred ca o vor face; caci multi bani s-au dus si in buzunarele unor lideri sindicali, revoltator de bogati.

Cunosc foarte bine realitatea scolii romanesti, dupa aproximativ 230 de inspectii efectuate in toate zonele Olteniei, 43 de presedintii de bacalaureat si numeroase participari la cercurile pedagogice, si va pot spune ca invatamintul este profund bolnav. Reforma, care este un cuvint la moda, daca nu e bine facuta, il va imbolnavi si mai rau. Trebuie sa gindim bine, pentru cine facem reforma, ce model alegem, daca distrugem totul (ceea ce ar fi o catastrofa) sau incercam o reforma in mers. Si mai sint doua probleme pe care vreau sa le mentionez. Legea actuala a invatamintului si Statutul au prevederi foarte bune; dar care nu s-au aplicat niciodata. Si chiar daca facem o reforma, o alta lege excelenta, oamenii care o vor aplica ramin aceiasi. Reforma in noi cind o vom face?

Sint citeva teme pe care vi le propun spre discutie; voi continua aceasta tematica, fundamentala pentru viitorul tarii, pe parcursul mai multor articole. Sa nu uitam ca prin scoala trec, fara exceptie, toti cetatenii tarii. La doctor mergi daca esti bolnav, la biserica daca esti credincios, la puscarie daca esti fraier. Prin scoala trec toti; ca nu totdeauna cu rezultate pozitive notabile o dovedeste nivelul clasei politice actuale.

Am avut totusi, saptamina asta, citeva motive de satisfactie. Mi-am dat seama cit sintem de pretuiti si de recunoscuti noi, profesorii, chiar daca n-avem Mercedesuri, lanturi de aur la git. M-am dus sa ma tund; frizerul a cunoscut imediat din ce categorie profesionala fac parte. „Sa stiti ca tunsul costa 80.000“. Putin enervat, m-am asezat apoi la „Viena“ la o masa, privind lumea care umplea strada. Am cerut o votca mica; „sa stiti ca e 58.000“.

M-am hotarit: imi las barba si plete si voi bea numai lapte batut.