Alegerile legislative partiale din SUA, transformate intr-un veritabil referendum asupra politicii presedintelui George W. Bush, s-au incheiat cu un rezultat care va sta, ca si in cazul prezidentialelor din 2000, pe muchie de cutit timp de cateva saptamani. Opozitia democrata a reusit insa sa-si atinga scopul politic prin castigarea controlului Camerei Reprezentantilor, avand posibilitatea de a bloca proiectele de buget ale Administratiei, precum si de a infiinta comisii parlamentare de ancheta cu puterea de a-l ancheta pe presedinte.
Controlul asupra senatului american va fi decis in urma numaratorii finale din statul Montana si a renumararii voturilor din statul Virginia, in conditiile in care fiecare dintre cele doua mari partide detine 49 de senatori din totalul de 100, iar in cele doua state mai sus mentionate candidatii democrati se aflau in frunte dupa numaratoarea initiala a voturilor. Indiferent insa daca democratii vor controla ambele camere sau numai una, putine dintre initiativele lor, precum cresterea salariului minim la nivel federal, anularea facilitatilor fiscale pentru companiile petroliere, decisa de presedinte, sau stabilirea unui calendar pentru retragerea militarilor americani din Irak, au sanse reale de a deveni legi, sustine politologul Larry Sabbato de la Universitatea din Virginia.
Sistemul politic american permite, in principiu, o buna functionare a institutiilor statului in conditiile in care Legislativul si Executivul sunt sub controlul a doua forte politice diferite. Presedintii Reagan, George H.W. Bush si Bill Clinton au guvernat o mare parte a mandatelor lor cu Congres controlat de opozitie. Aceasta datorita existentei in ambele partide a unor curente moderate, care au creat posibilitatea unei intalniri la centrul spectrului politic a celor doua mari partide.
In prezent insa, pozitiile celor doua tabere sunt aproape ireconciliabile. In chestiunea principala, cea a razboiului din Irak, presedintele a refuzat sistematic sa discute despre retragerea trupelor inainte de "obtinerea victoriei", in timp ce democratii sustin ca declansarea acestuia "a fost o greseala". Din costurile astronomice ale acestuia, chiar si pentru o economie de forta celei americane (unele estimari se ridica la 1.000 de miliarde de dolari daca trupele vor ramane in Irak pana in 2010), decurg o serie de alte dispute: cea referitoare la finantarea unor proiecte de asistenta sociala dorite de democrati, la incalzirea globala sau la nivelul taxelor pe venit.