Se scutur frunzele de nuc! Mai tine minte cineva azi cantecul acesta? Nici nu cred ca ar fi normal. Lucrurile se schimba; noi ne-am obisnuit sa consideram schimbarile drept un progres. Timpul de azi apartine tinerilor; si daca lor le place muzica zgomotoasa de tip american (care de fapt a cucerit lumea), cu soliste frumos dezbracate carora aparatura electronica le transforma miorlaiturile in triluri de privighetoare, e treaba lor. Doar n-am avea pretentie ca Vali Vijelie sa cante lieduri de Schubert. Sau ca tinerii sa cante in baruri "Ciobanas la oi m-as duce!" Daca oile ar fi in Canada ar mai merge. Sau daca s-ar completa astfel: "Ciobanas la oi m-as duce/Caci nea Gigi este dulce". Eu ii inteleg pe tineri; au o singura tinerete (asa cum anul are o singura primavara) si vor s-o traiasca pentru ca repede se duce.
M-am luat cu vorba, ca de obicei, si m-am indepartat de titlu. Poate ca si datorita faptului ca de mult n-am mai vazut randunele; or fi emigrat si ele sau au plecat in Spania, la capsuni? Dar nucii au ramas, cu groaza in sufletul lor de copaci ca vor veni noii stapani sa-i taie si sa-i trimita in alte tari; ei ar dori sa ramana aici.
Frunzele nucului din fata ferestrei mele au ruginit. Cad una cate una, cu gratia unei balerine si cu un suspin, pe care putini il aud si inteleg; si care pare exprimarea regretelor pentru iubirile trecute, pentru sperantele calcate in picioare ca si ele. Tristetea frunzelor ce cad se armonizeaza cu tristetea faptelor petrecute in ultima saptamana. Am tot sperat ca tembelismul colectiv in care colcaim de 16 ani sa se aseze in niste limite, daca nu rezonabile macar suportabile. Dar sperantele au ruginit, ca si frunzele nucului.
Au aparut in presa dezvaluiri cutremuratoare despre spionaj, despre comisioane grase legate de privatizari oneroase. Surpriza a fost cu atat mai mare cu cat lucrurile erau cunoscute de mult. Ca de obicei, autoritatile vor sa ia masuri ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in viitor; pana acum s-au mai intamplat de zeci de ori, dar asta nu conteaza. Opinia publica insa s-a manifestat corect, interesandu-se de Oana Zavoranu si de cartea dragostei lui Irinel, expusa intr-o librarie din Brasov in raionul pentru copii. (Sa fie o aluzie subtila la cei care dau in mintea copiilor?) Ce fel de neam suntem? Daca un arbitru ne fura victoria echipei favorite ne aprindem pana la violenta. Dar fata de cei care ne fura banii si zilele ne purtam cu o biblica mila crestina. Suntem noi neam de Brancoveni si de Jieni? Dar halucinant e faptul ca ministrul Seres a primit felicitari pentru curajul de a-si face datoria. Aici se ascunde filozofia administratiei noastre. A-ti face datoria ca functionar public nu este o obligatie; cand ti-o faci, trebuie sa fii felicitat.
Liberalii continua politica inteleapta de sinucidere; dar acum, la indicatiile UE, trebuie sa-si confectioneze un giulgiu biodegradabil. Ceea ce nu va fi prea greu, caci degradarea au inceput-o de mult.
Am o mare consideratie fata de presa, careia ii datoram mult pentru firava noastra democratie. De aceea am apreciat mult recunoasterea ca multi ziaristi sunt cumparati. Unii dintre cei care au dezvaluit acest lucru au facut-o in urma unui proces de constiinta onorant, dorind ca prin aceasta marturisire sa mai diminueze responsabilitatea actului de vanzare. Altii au facut marturisirea indignati de faptul ca o parte din bani nu s-au indreptat si catre ei, ca altadata.
Nu simpatizez cu nici un partid politic si nici nu apreciez oamenii politici decat partial, pe vreo doi-trei. Dar nu pot intelege pe cei care, pentru matrapazlacurile din trecut, ii acuza numai pe Basescu si Macovei. Ca si ei au facut multe greseli recunosc; dar sa fie judecati dupa greselile lor nu ale altora. Cat despre aluziile transparente ale unor ziaristi ca ar fi ideal ca Nastase sa fie presedinte si Stanoiu la justitie pot spune ca ma incearca o bucurie atat de mare incat nici nu pot s-o exprim.
"S-asaza bruma peste vii/De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?".
De ce nu vii tu, Romania mea, cand te astept de jumatate de secol? Dar ce-am facut eu pentru asta? M-am jeluit ca multi altii si am stat deoparte, ascuns de italienescul "dolce far niente". Si am ruginit, ca si frunzele nucului.