Oamenii nici n-au observat cand s-a ridicat stalpul acela inalt, chiar in mijlocul targului; s-au trezit cu el deodata si s-au mirat mult. Dar si mai mult s-au mirat cand au vazut ca in varful stalpului sta un om. La inceput l-au privit cu suspiciune, considerandu-l cel putin ciudat. Dar cand au vazut ca ramane pe stalp si pe ploaie, si pe arsita, au inceput sa-l aprecieze. Intrase in peisajul targului; se obisnuisera cu el. Dar intr-o zi cineva a observat ca nu mai este in varful stalpului nimeni. Simion plecase; cand si unde, nimeni nu stia. Mai tarziu au aflat ca plecase in cartea de aur a sfintilor ceresti. M-am intrebat de multe ori care a fost simbolistica gestului lui Simion de a sta in varful stalpului. Dorea sa fie mai aproape de Dumnezeu? Dar de Dumnezeu te apropii prin credinta si rugaciuni. Dorea sa fie deasupra nimicniciei si mizeriilor omenesti? Dar oamenii trebuie ajutati si nu parasiti. Dar nu sta in puterea mea sa judec.
Terestrii nostri sfinti autohtoni contemporani au luat si ei modelul Sfantului Simion Stalpnicul. Dar in cazul lor, explicatia este clara: vor sa arate (sau sa-si arate) ca sunt deasupra noastra. Ei au perfectionat modelul, cocotand in varful stalpului o vila sau un mic palat. Nu au deloc rau de inaltime. Lucrul acesta se explica la unii prin faptul ca nu de multa vreme au coborat din copaci, iar la altii prin aceea ca apartin acelui tip rezistent pe care-l cunoastem si dinainte si care se caracterizeaza prin ceafa groasa, frunte-ngusta, abdomen proeminent, maini scurte, care totusi ajung pana la buzunar.
Pentru a diferentia diversii stalpi, se folosesc diverse procedee. Pe unii stalpi citim inscriptia
NUP. Pe altele, "matusa", "socrii" etc. Stalpul acela vopsit in rosu apartine unui sfant sarac si cinstit. Unii stalpi sunt incercuiti cu un gardut, ca sa nu se vada pe ce se sprijina; pe multe porti putem citi cunoscuta inscriptie "atentie, parlamentar rau". Stalpii aceia strambi apartin unor inalti functionari din Justitie.
Nu m-ar interesa acesti stalpi daca n-ar sta in calea noastra, obligandu-ne la ocolisuri si lungindu-ne drumul. Cineva ne-a promis ca va ascuti varful stalpilor si-i va transforma in tepe; dar ne-a tras teapa.
Ne-am strecurat printre stalpi si am ajuns in UE. De doi ani vorbim de cum ne vom integra; urmatorii doi ani vom vorbi de cum ne-am integrat. Evident, nu ne va mai ramane timp ca sa facem altceva sau macar ceva. In timpul acesta, sfintii nostri pamanteni vor ramane pe stalpii lor, privind cu dispret la noi, umile furnici si ganganii care au ca sarcina ridicarea si intretinerea stalpilor. Chiar daca cineva, foarte rar, e dat jos de pe stalp, revine acolo foarte repede. La umbra marilor stalpi se vor dezvolta stalpisori.
Cand vom constata ca a trecut timpul si noi n-am facut mare lucru, vom incepe sa bocim. Vom spune ca trebuie sa facem ceva, dar ce anume nimeni nu stie. Si chiar daca am sti, e greu de crezut ca vom si face.
Si, in cele din urma, vom pune totul pe seama destinului; caci, asa cum spune Cioran, "destinul este gestionarul tuturor neimplinirilor popoarelor slabe".
Sau poate ca... E bine ca ne ramane acest "poate".