Prima vizita efectuata de noul presedinte al Romaniei peste hotare a fost in Republica Moldova. Cea de-a doua, in Ucraina. Doua state vecine cu care avem relatii speciale, in bine sau in mai putin bine. Dar relatii care nu mai puteau ramane intr-o situatie “inghetata sau semiinghetata“ (cum a numit-o presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin) sau grevate de conflicte, cum este cel privind canalul Bistroe, cu Ucraina.
Seful statului a purtat dialogul cu Chisinaul in chip nuantat. A spus raspicat ca dincolo de Prut traiesc multi romani, iar in cadrul politicii sale externe, Romania este hotarata sa se implice mai activ in pastrarea identitatii lor nationale si culturale. Dar nu a vorbit de existenta a “doua state romanesti“, de “neintelegere“, de lichidarea consecintelor Pactului Ribbentrop-Molotov. In schimb, l-a asigurat pe omologul sau ca Romania “va fi cel mai puternic avocat in favoarea integrarii europene“ a Republicii Moldova. O abordare pragmatica, realista, care - apreciata ca atare si de interlocutori - a permis stabilirea unui dialog direct la nivelul cel mai inalt ce va continua pe fond.
Daca vizita la Chisinau a fortat cumva calendarul, cea de la Kiev s-a inscris in firescul participarii la instalarea noului presedinte, ceremonie la care a participat chiar seful statului roman (si nu doar consilierul sau prezidential, cum se anuntase anterior). Este si aceasta o dovada a disponibilitatii Bucurestiului de a-si normaliza relatiile cu cel mai important vecin al Romaniei, chiar daca discutia romano-ucraineana in doi a durat doar cinci minute si a avut mai degraba un caracter protocolar. Dar si pe aceasta relatie s-a deschis o perspectiva incurajatoare.
Activizarea dialogurilor Bucuresti-Chisinau si Bucuresti-Kiev este parte a unui proces mai amplu, la scara arealului - inca in reasezare -, dintre spatiul Uniunii Europene si cel al Rusiei. Evolutii proeuropene marcate se inregistreaza si la Chisinau, si la Kiev. Iar la Bucuresti s-a anuntat, ca prioritate a politicii externe romanesti, dinamizarea demersurilor in bazinul Marii Negre, atat la nivel bilateral, cat si multilateral. In plus, Romania este in etapa finala de aderare la Uniunea Europeana, iar Republica Moldova si Ucraina tind, intr-o perspectiva rezonabila, catre acelasi obiectiv.
In primele sale luari de pozitie, presedintele Traian Basescu s-a referit si la necesitatea de a da un nou continut relatiilor cu Rusia. Nici acestea nu sunt la nivelul asteptarilor. Si nici raporturile cu Chisinaul si Kievul nu s-ar putea dezvolta nestingherit, daca Moscova nu ar manifesta receptivitate fata de noua dinamica geopolitica din aceasta “vecinatate imediata“ a sa. Atunci cand releele Bucurestiului cu aceste trei capitale ale republicilor ex-sovietice din spatiul est-european vor functiona normal, iar conceptia si actiunea Romaniei in relatiile bilaterale cu fiecare dintre aceste state vor fi corelate intr-o viziune coerenta si unitara, se va putea spune, in sfarsit, ca tara noastra dispune de o “politica europeana“. Asa cum a avut Germania Federala in timpul lui Willy Brandt si al cancelarilor ce i-au urmat, politica ce a contribuit la caderea Zidului Berlinului si la reunificarea Germaniei.