Mergeti oriunde in Europa si strigati "Sint roman! ". O sa vedeti cel putin doua - trei persoane care isi vor trage linga ele borsetele. E o reactie care nu poate sa nu te doara. Si asta pentru ca, indiferent de ce aud despre Romania, strainii isi fac o parere din realitatea pe care o pot pipai. Suti romani care fura televizoare sau isi umplu pantalonii cu telefoane mobile sau ceasuri. Pirande care isi flutura pieptul gol si puradeii aferenti pe la Tour Eiffel sau pe linga Basilica San Pietro. Omul care le cloneaza cardurile, care le goleste de maruntis buzunarele si se serveste cu ranga de la automatele de dulciuri. Dintr-o atitudine slugarnica, avind intentia clara de a transforma integrarea in atu electoral, fosta guvernare a semnat acum doi ani o ordonanta care prevedea ca oricarui cetatean roman care a depasit termenul de sedere in statul in care a calatorit i se suspenda temporar dreptul de folosire a pasaportului. Ordonanta nu a fost pusa in aplicare pentru a nu se pierde pretiosul capital electoral. Aceasta este povestea isteriei care s-a declansat la inceputul lunii august la granitele Romaniei - mii de romani plecati ca turisti si ramasi ca muncitori in strainatate s-au intors in tara si au constatat ca le-a fost suspendat pasaportul. A fost o situatie care a bulversat pe toata lumea. E ca si cum, aflat pe patul de moarte, cineva ar refuza panaceul vindecarii oferit gratis. Iar refuzul sa fie motivat doar pentru ca vindecatorul nu a batut la usa sau nu a venit ziua. Asta pentru ca, cel putin la Botosani, cei plecati la munca "afara " au adus, numai anul acesta, peste 40 de milioane de euro. Ei sint de fapt cei care reprezinta cea de a doua industrie a Botosaniului, daca nu chiar prima, cei care mai sustin cit de cit acest judet. Si nu a fost numai dorinta romanilor de a pleca acolo pentru ca, la urma urmei, vestitii capsunari au fost chemati de spanioli. Multi dintre cei care au ajuns sa fie opriti la intrarea in tara nu stau cu miinile in sin, nu fura, ci muncesc din greu, isi batatoresc palmele si isi inconvoaie spatele pentru citiva euroi. Oricum, mai multi decit in tara. Si aduc bani. Bani multi pentru care statul roman nu face nimic. Fara ei, poate multi ar fi zacut si acum in saracie, in apartamentele ceausiste sau in casele acoperite cu stuf si incalzite cu tizic. Iar cei care au decis sa le ia acum pasapoartele ar trebui sa se gindeasca la toate efectele. Ar disparea dintr-un foc milioane de euro, masca de oxigen a economiei. Ramasi fara locuri de munca si prizonieri in propria lor tara, unii ar putea ajunge in postura de asistati social. Si, in loc sa aduca bani, ar ajunge sa cheltuie banii statului. Altii s-ar putea apuca de rele. Ceilalti si-ar putea lua lumea in cap si sa se stabileasca dincolo de hotare. Sa ramii dintr-o data ruda saraca a Europei, nu ar cadea insa bine. Confruntate cu aceasta situatie limita, autoritatile au hotarit sa suspende partial aplicarea acestei ordonante. Indiferent daca europenii vor fi sau nu de acord cu aceasta "rezolvare ", nimeni nu poate garanta ca, peste o luna sau jumatate de an, nu ni se va bate cu pumnul in masa, cerindu-ni-se, din nou, aplicarea ordonantei.