Carliontii Partidului Democrat - filiala Constanta s-au despicat in doua. Au facut matreata si au inceput sa se scarpine a scandal. Urmarea: din raca in raca - pana la un adevarat circ la care este invitata si conducerea centrala sa asiste, pentru a decide de partea cui sta dreptatea. Mici si-ai dracu' astia din PD: ei intre ei nu se suporta, isi pun piedici de dragul functiilor pe care se tem sa nu care-cumva, Doamne fereste, sa le piarda. Povestea de la malul marii are antecedente. Nu este pentru prima data cand cele doua organizatii ale aceluiasi partid isi dau in cap una alteia. Ba se poate spune ca asta-i specificul. 'Geaba s-au mintit ai de la centru ca ostile se vor impaca - realitatea acestor zile cand pana si pietrele crapa de frig, demonstreaza altceva. Constantenii morti de atata frig ce a dat navala peste ei sunt condamnati acum sa stea in casele lor, la cald, si sa rumege pe indelete - daca tot au timp - la ce misca prin urbea lor. Si ce vad constantenii? Ca democratii se cearta ca la usa cortului, in asteptarea sentintei care sa ii potoleasca de sa nu se mai reculeaga pana la urmatoarele alegeri interne, prefectul face harcea-parcea cu taxele Primariei si, mai nou, a declarat razboi si presedintelui Consiliului Judetean Constanta, pesedittii nu prea sunt in largul lor, liberalii au intrat intr-un con de umbra... iar PRM-ul nefacand scandal... creste in sondaje. Democratii, asadar, in loc sa profite de anumite circumstante, pun la cale debarcari. Ei intre ei isi sapa groapa, probabil pentru a usura munca sefilor cei mari, care, la momentul in care se vor plictisi de atata galagie si scandal in PD Constanta, vor descinde in teritoriu, vor gasi groapa gata sapata si deci nu vor mai avea altceva de facut decat... sa decida mortul pe care trebuie sa il ingroape. Dupa care, alte cateva procente pierdute, munca luata de la capat... pentru ce? Pentru muschii si nervii unora. Pentru frica "democrata" de pierdere a scaunului de sef. De dragul de a arata cine e mai tare decat celalalt. Competitia aici este, asadar, distructiva, oarba, cu neuronii inghetati de frig si muschii artificial incordati.