Mi-am propus astazi sa vorbesc despre obsesia nationala reprezentata de zilele libere legale. Teoretic avem cele mai putine dintre tarile europene. Practic o lalaim cu liberele asa cum avem chef, de fiecare data cind 1 Mai sau Ziua Nationala pica marti sau joi. Scuza oficiala? Zilele libere acordate in sectorul bugetar, dupa care se orienteaza si restul lumii, se vor recupera inainte sau dupa. Cit de mult se lucreaza in aceste zile stabilite pentru recuperari e insa o poveste fara Happy End pentru contribuabil... De verificat, bineinteles, nu verifica nimeni daca se face lumea ca munceste sau isi petrece timpul la gratare institutionale.

Ce nu inteleg este de ce statul roman umbla cu cioara vopsita si nu stabileste mai multe zile libere legale, pentru ca exista o multime de domenii de activitate, de institutii si de apucaturi care nu sint in nici un fel prezente in calendarul relache-ului national. De pilda, desi avem o seama de oieri de vaza, nu avem nici o Zi a Oierului in Romania. Ar fi o zi cum nu se poate mai potrivita pentru toti aceia care fac mare caz de trecutul lor mioritic sa poata sa demonstreze public cit de multe stiu despre oi si cu ce se maninca ele.

Dupa aceea ne lipseste teribil o zi nationala a spirtoaselor ieftine, a trascaului de colt de strada sau a tulburelului baut din picioare in asa-zisele vinarii ale neamului. Statul recunoaste ca saracia e o marca nationala, da ajutoare sociale la una din doua case, dar parca refuza sa aiba grija de cetatenii cu cele mai multe drepturi. Parca ar avea nevoie si omul ala, care-si bea mintile in fiecare zi, simtindu-se vinovat ca lipseste de pe undeva, de-acasa, de la serviciu, de la munca in folosul comunitatii, sa stea si el relaxat si sa se simta mindru ca are ziua lui, in care poa‘ sa bea pe datorie fara sa promita ca voteaza pe nimeni.

De asemenea mi s-ar parea nimerit sa se organizeze si o Zi Nationala a Muncii pentru Parlamentari, ca parca prea se intilnesc ‘mnealor doar la ocazii: mai o onomastica, o marire de lefuri, o suspendare de presedinte... Nu de alta, dar se pot intilni alesii neamului pe strada sau in parcarea de la Palatul Poporului si nu au de unde sa se recunoasca, pentru ca doar nu toti au loc pe la televiziuni. Plus de asta o zi a lor, in care sa munceasca de dimineata pina seara intr-un cadru festiv, ne-ar umple pe toti de respect fata de ei. Ca sa nu mai spun ca au nevoie si oamenii aia de la bufetul Parlamentului de o zi in care sa faca o curatenie mai de Doamne-ajuta.

Popor obosit, satul de teorii privind productivitatea muncii, vrem un stat mai intelegator, care sa imparta statul in mod democratic. Pai e corect asa? Sa stea unii atita timp, de parca li s-a specificat in fisa postului, iar altii sa dea spaga medicului de familie ca sa ia si ei niste libere legale acolo? Vrem un stat liber si lipsit de obligatii, asa cum e statul parlamentar.