Cica nu exista motive pentru ascultarea telefoanelor ziaristilor. Ei, bine, nu sunt de acord. Pai ce motiv mai bun de a asculta telefonul unui ziarist decat acela de a afla informatii. Cine cu cine, de ce, afaceri, alte alea… Si, probabil ca, la un moment dat, cei care stateau cu urechea la conversatiile jurnalistilor ajungeau sa auda si alte cele. Adica discutii intime, povesti lacrimogene de dragoste, ca, pana la urma, si ziaristu' e si el om, nu? Trecand peste exagerare, gluma-negluma, urechile inrosite de atata ascultat, aveau si ele dreptatea lor, mai bine zis respectivii sefi care au ordonat violarea… intimitatii jurnalistilor. La o adica, daca printre discutiile surprinse de curiosi se depista vreo informatie capitala ce ar fi putut ajutat la… la ceva, nu conteaza ce! Trecand peste incredibilele monitorizari ale convorbirilor telefonice ale ziaristilor, incalificabila magarie pusa la cale de niste unii care se credeau mari smecheri prin Ministerul Administratiei si Internelor, treaba este clara: traim intr-o tara departe de a fi sanatoasa. De fapt, chestia asta am constatat-o si eu, si altii, de mult. Dar, oricat de daramat ni s-ar fi parut la un moment dat Nastase sau oricat de incrancenata sa fi parut acesta impotriva celor care candva stateau in opozitie, iar el le facea "sac!”, de acolo, de sus, din fotoliul de premier, sau oricat ar fi parut omul de preocupat de treburile care nu-i mai ies prin partid… minune! Omul nostru nici el nu este sanatos la cap! Sau poate ca este si tocmai de aceea s-a dus prin codrii particulari ai lui Tiriac, sa se destinda, gaurind cativa mistreti care pareau, la un moment dat in mintea lui Nastase, a avea chip de Basescu, respectiv cativa colegi ostili din propriul sau partid. Sanatos-nesanatos, sportul in cauza, la care nu doar Nastase s-a avantat, ci multe alte VIP-uri autohtone, este acum pricina multor suparari. Fapt care, poate, Nastase ar fi trebuit sa-l cantareasca dinainte si sa aleaga sa stea cuminte-cumintel in banca lui. Macar de dragul imaginii. Sau poate ca acum nu-l mai intereseaza… Porci mistreti si telefoane ascultate, Iacubov si averea lui sechestrata, ce mai, e palpitant sa traiesti in Romania! Cu conditia sa nu fi roman. Sau cel putin nu unul sarac, ca majoritatea romanilor din tara asta.