Am tot scris despre durata scandalos de mare a unor procese aflate pe rolul instantelor galatene, dar se pare ca subiectul trebuie reluat cu periodicitate si chiar aprofundat. Zilele trecute am aflat despre un dosar de tentativa la tilharie, in care un tinar este acuzat ca ar fi incercat sa sustraga un pulover de la victima. Nimic mai banal am putea spune. Procese de genul asta avem cu sutele.

Cu siguranta asa e, insa pun pariu ca nici unul dintre ele nu a ajuns la sase ani pe rolul instantelor. Personal nu mi-a venit sa cred, asa ca m-am dus sa verific. Surprize, surprize! Asa e. Informatia s-a dovedit corecta. Am discutat si cu mama nefericitului, care mi-a spus ca nu mai are somn noaptea din cauza dosarului cu pricina: &#"Vreau doar sa se termine odata. Nu stiu, sa-l condamne, sa-l lase liber, sa faca ceva, ca asa ceva nu se poate. Pai mai am putin si ies la pensie si nu se mai termina cu dosarul asta. Da’ ce-a facut sa merite asa ceva? A omorit pe cineva?”.

Nu vreau sa mai pun si eu sare pe rana, dar ii pot spune din experienta ca se poate si mai rau. Exista dosare penale care au trecut binisor de 10 ani de cind Parchetul a introdus actiunile in justitie. Dar sa revenim la dosarele noastre.

Am incercat sa aflu cam care ar fi principalele motive care conduc la asemenea aberatii, ca nu le pot numi altfel. Spun ca am incercat pentru ca nu pot avea pretentia ca detin informatii 100% exacte, insa cu siguranta nu sint departe de adevar. Cert este ca principalele motive le reprezinta cererile de aminare formulate de partile din dosar, cu preponderenta fiind vorba de inculpati si aparatori care au ajuns la un soi de concurenta absurda la acest capitol.

Am vazut de pilda dosare in care instanta a acordat si patru termene de judecata pentru cereri privind studierea dosarului, dupa care avocatul cu pricina si-a depus cerere de concediu. Nu mai vorbesc de infractorii care incearca sa amine la nesfirsit dosarele in care sint inculpati, recuzind instanta dupa instanta sau invocind toate exceptiile posibile.

Asa stind lucrurile, nu stiu ce fel de justitie mai e si asta. De fapt nici nu cred ca o mai putem numi justitie din moment ce copiii si nepotii partilor din dosare ajung sa mosteneasca procesele inaintasilor, care nu au mai avut zile sa vada sfirsitul acestora.

-Concursul pentru cel mai longeviv dosar ramas nesolutionat a fost adjudecat deja, batalia ducindu-se acum pentru cel mai stupid motiv invocat pentru aminarea unui proces.