Cine a spus, oare, ca istoria popoarelor care indura despotismul nu e decat "o colectie de anecdote"? A, da, Chamfort, cel care in timpul lui Robespierre s-a sinucis ca sa scape de urmarire. A trebuit, din nenorocire, sa adauge si moartea lui la sirul lung, sinistru, al "anecdotelor".
Citesc o carte pe care am aruncat-o pana acum de vreo zece ori, hotarat sa o dau inapoi celui care mi-a imprumutat-o. Si tot de atatea ori am reluat-o, invingandu-mi dezgustul prin curiozitate. Cartea se cheama "Confesiunile Verei Davadova, iubita lui Stalin". Vera Davadova a fost, cum aflu de pe coperta, o artista celebra, prim-solista la "Bolshoi Teatr", si a stat langa Stalin douazeci de ani, pana la moartea lui, trecand si prin paturile multora din "vitele" (expresia ii apartine celei care se confeseaza) din preajma "gruzinului cracanat si mustacios" (o citez tot pe ea).
Da, sigur, e corecta intrebarea: "Pe cine mai intereseaza Stalin azi in Romania?" A trecut mai bine de o jumatate de veac de cand Hrusciov i-a denuntat crimele. A-l socoti pe Stalin "un monstru" a devenit un cliseu. Si recunosc ca ma plictisisem sa aud acest cliseu. Ce mai puteam sa aflu? Ca dictaturile terorizeaza cu ajutorul celor terorizati? Ca despotii se servesc de unelte pe care, apoi, le transforma in victime? Toate astea le stiam si din ultima jumatate de veac de la noi.
 
Si totusi, aceste "confesiuni" ma conving de ceva. Ca o istorie halucinanta nu poate fi imaginata. N-au fost "noutati" pentru mine lichelismul lui Hrusciov, moartea suspecta a lui Kirov, ferocitatea proceselor lui Zinoviev, Kamenev si Buharin, ori dubiile legate de cine a scris, de fapt, "Pe Donul linistit" (Solohov sau un gardist alb, in ranita caruia Solohov ar fi gasit manuscrisul?). Dar nu-mi imaginam multe. Cum ar fi, de pilda, ca un sef al NKVD-ului (Iagoda), innebunit de pofta de a se culca si el cu amanta lui Stalin, a fost in stare sa-si dea drumul la gura zicandu-i ca Stalin este "un ticalos ciupit de varsat, fiu de alcoolic, neam de banditi". Dupa care, vazandu-se refuzat, a urlat: "Curva ordinara! Ma rafuiesc eu cu tine, n-avea grija. O sa te pun sa-mi lingi cizmele". Nu-mi imaginam ca Stalin nu suporta nici un fel de durere, de aceea nu-si trata dintii plini de carii. Ceea ce nu l-a impiedicat, fireste, sa-i tortureze pe altii. Lui Lakoba, "stapanul" Abhaziei, "stapanul URSS" i-a cerut sa consimta ca era "spion". Caucazianul si-a permis sa nu fie de acord. Si iata ce povesteste Vera Davadova, care a participat la multe interogatorii: "Pronuntand apasat fiecare cuvant, Stalin a urlat cu ura atunci: 'Smulgeti-i ticalosului limba si duceti-l in celula. Va interzic sa-l tratati sau sa-l hraniti! Puneti-l in fiare la maini si la picioare! Dati-i sa bea numai apa sarata! Aduceti-i si aratati-i in fiecare zi mancare din cea mai buna, sa saliveze uitandu-se la ea! Avem timp sa-l impuscam, ca nu fuge nicaieri, lasati-l sa piara incetul cu incetul'". La ordinul lui Stalin, i-au adus la Moscova, sub arest, sotia si fiul. In ziua cand fiul implinea 14 ani, a fost dus cu dintii smulsi in celula mamei si l-au impuscat sub ochii ei ingroziti. Femeia a murit, apoi, in chinuri. Mai aflu din "confesiunile" Verei Davadova ca Lakoba si membrii familiei sale au fost reabilitati "post-mortem". In Suhumi, capitala Abhaziei, o strada ii poarta numele. Si chiar in centrul orasului, i s-a ridicat o statuie.
Am aruncat cartea din nou. In ultimele pagini pe care le-am citit, Iagoda, seful temutului NKVD, se tara in genunchi in fata lui Stalin, urmand sa fie inlocuit cu "piticul pervers" Ejov, predecesorul lui Beria. Toti, impuscati. Iar Hrusciov ii comunica lui Stalin ca a gasit omul dispus sa-l asasineze pe Trotki. Raspunsul lui Stalin: "Aveti grija sa nu ramana urme. Sa ganditi apoi cum ii lichidati pe asasinul lui Trotki si pe rudele sale apropiate".