Apropierea Romaniei de Uniunea Europeana zgandare, din nou, adversitatea occidentalilor. Repulsia aceea pe care au creat-o cersetorii, hotii si mancatorii de lebede care i-au invadat din est, imediat dupa ce comunismul a fost redus la tacere. Cu extrem de putin efort, se reconstituie imaginile de dupa ’89. Acum, in 2005, europenii vad la buletinele de stiri (ale lor, dar si intr-ale noastre) o Romanie aproximativ identica, e ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat de acum 15 ani. In mod normal ar trebui sa fim revoltati. Parem mai degraba resemnati, dupa ce, in prealabil, am fost serviti cu socul Tanacu. Imaginile, povestea care a tot rulat, obsesiv, pe posturile de televiziune romanesti, au fost preluate si de presa straina, oripilata, la randul ei, de intamplare. Ei, da, iar de aici… am revenit la eticheta de inapoiati, vampiri, iar mai nou exorcisti. Urmeaza ca maine-poimaine, geniul Francisc Copolla sa mai deformeze inca o data imaginea si istoria Romaniei. Doar va amintiti „exceptionalul” film cu Vlad „Dracul”, nu? Deosebit! Un film de-a dreptul… jenant de ridicol. Dar care a prins si a fost luat de bun. Da, mai fratilor, vampirii colcaie in Transilvania (cea despre care nici occidentalii, nici americanii nu stiu s-o repereze cu exactitate… la fel ca si in cazul Budapestei care apare, in stirile anumitor agentii de presa straine, drept capitala Romaniei) si nu exista sat din Romania care sa nu aiba exorcistii sai. Niste barbari dezgustatori, hoti, cersetori si cu o multime de copii handicapati - este imaginea pe care ne-o promoveaza si in care cred „prietenii” occidentali, imagine de altfel de care nici noi nu ne putem dezlipi, n-o contrazicem. Cel putin nu cu suficient de multa vlaga. Si-apoi cine sa se bata? Guvernul fuse si se duse. Apele vin in continuare peste noi, puhoaie, diguri care crapa, se rup, iar vina este pasata de la unii la atii, catre fostii guvernanti, iar oamenii se trezesc ca nu au case, ca se cearta de unii singuri, ca pana la urma se indura alesii lor si le dau de pomana un acoperis deasupra capului, ca doar - vorba aia, a noastra, romaneasca: un necaz nu vine niciodata singur - dar ce conteaza? Cui sa-i pese? Lui Tariceanu care se zbenguie multumit si fericit pe plaja si-apoi, mai pe seara, pentru divertisment, se cearta cu ai dracului de paparazzi care nu-l lasa sa respire linistit la iesirea din ditamai clubul de fite? Ca, pana la urma, Tariceanu, ca un premier care este (inca) responsabil, imediat dupa escapada de la mare (ca doar nici capul nu-l doare, nici probleme nu-s) a anuntat ca Executivul va adopta, pana la demisia efectiva, masurile absolut necesare pentru continuarea procedurilor de aderare la UE in ianuarie 2007, asta pentru ca, dupa cum Tariceanu zice: „Obiectivul aderarii ramane ianuarie 2007”. Bun, bravo, sa fie chiar asa? Si cum ramane cu problemele noastre, alea multele? Cu toatele adunate si-ndesate pe carca noastra - mai avem respect de sine? Ne mai simtim bine in pielea noastra de roman?