In fiecare zi, ne batem joc de pasari, de iubire si de mare. In fiecare zi, ne batem joc de sansele ce ne sunt oferite de Uniunea Europeana, pierzand milioane de euro. In fiecare zi, ne batem joc de noi insine, crezand ca ne razboim cu adversarii politici. In fond, ne batem joc de tara asta napastuita; dar si cu consimtamantul nostru tacit, manifestat prin acceptare si prin neangajare. Dar, in fond, care este miza acestei lupte intre politicieni? Fiecare vrea sa arate ca e mai destept decat celalalt, ca este cel care stie ce trebuie facut pentru ca lucrurile sa mearga mai bine. Asta pentru ca, la eventualele alegeri, sa apara ca salvator al patriei. Trebuie sa spunem ca la acest circ politic al autoevaluarii la superlativ participa, fara exceptii, cu doza mai mica sau mai mare de abilitate, intreaga clasa politica. Fara prea mare succes insa, fiindca oamenii s-au cam lamurit ce hram poarta. Se intentioneaza legiferarea prostitutiei; poate ca astfel vom avea o reprezentare mai plastica a modului in care se desfasoara la noi activitatea politica. De fapt, se adeveresc spusele lui Eliade; in decursul istoriei, Romania n-a avut prea multi politicieni de valoare. Dar am avut, in schimb, noroc.
S-au creat institutii al caror scop era asanarea politica si morala a societatii; s-o recunoastem deschis, eficienta lor este extrem de redusa. Cum putem argumenta bataia de joc la care suntem supusi cand organismul competent declara ca Iliescu n-a facut politie politica si cand se stie ca marea realizare a lui Ceausescu a fost trecerea Securitatii sub controlul partidului? Cum putem crede ca s-a realizat o asanare a societatii cand, dupa spusele lui Cornel Burtica, mai mult de jumatate din oamenii de afaceri provin din fosta Securitate? Cum sa credem in normalitate cand ministrul Blaga afirma ca spaga nu poate fi inlaturata? Cand presedintele Camerei ii cere unui deputat sa nu participe la intalnirea cu seful statului? Cand in fruntea unui serviciu important din domeniul luptei impotriva coruptiei e numita o persoana cu puncte neclare in activitatea sa? Cand un cercetat penal, om de afaceri prosper, beneficiaza de disjungerea cazului, pe un motiv care nu figureaza in nici un cod de procedura? Ce sa credem noi cand doi procurori, care au instrumentat initial cazul, au avut o soarta tragica; unul s-a sinucis, iar celalalt a decedat, urmare a unei otraviri cu alumina? Ce putem spune; bataie de joc. Ca si in cazul escrocilor, care au fugit din tara, cu complicitatea autoritatilor, fara sa se depuna eforturile necesare pentru extradare. Ce sa mai spunem de cearta intre palate, care nu este inteleasa de prea multi. Sau de deplasarea la Bruxelles cu avioane separate, dar pe banii nostri.
Ce sa mai spunem; bataie de joc.
Nu cred ca mai exista alt popor care sa-si bata joc de el insusi cu atata constiinciozitate.