S-a discutat destul pe marginea faptului ca reglementarile Uniunii Europene nu vor mai permite taranului si romanului de rand sa creasca porci, sa faca tuica sau vin si altele asemenea in scopul comercializarii decat cu anumite conditii, mult mai aspre decat modul in care erau obisnuiti oamenii. Supararea a fost oarecum mare pe cap de locuitor-producator autohton, care s-a speriat de faptul ca UE ii va pune lacatel pe productie sau, si mai rau, il va controla la sange interzicandu-i-o complet. Lucrurile nu stau chiar asa, iar spiritele se pare ca s-au mai linistit putin, cel putin aparent. Ai nostri sunt oarecum linistiti in aceasta privint si resemnarea mioritica se pare ca si-a pus amprenta asupra reactiei initiale. Nu acelasi lucru l-am putea spune despre bulgari, care au reactionat mult mai violent. Ca le face sau nu cinste acest comportament e discutabil. Realitatea este ca au sarit mult mai tare de fund in sus pentru un lucru aparent de la un nimic. De acord ca reglementarile UE sunt putin absurde din punctul nostru de vedere, dar adevarul este ca romanii parca au fost mai cu picioarele pe pamant si nu au facut din tantar armasar. Si-au vazut si isi vor vede in continuare de ale lor, fara a face prea mult circ ca vecinii de la sud. Spre deosebire de noi, acestia au manifestat la propriu impotriva noilor reguli si taxe ce vor fi impuse din 2009, protestul lor urmand a lua amploare la nivel national intr-una din zile, saptamana aceasta, daca ministerul de finante bulgar nu va accepta sa renunte la taxele si accizele din domeniul productiei de bauturi alcoolice. Intre timp, manifestari disparate s-au inregistrat deja in principalele orase din Bulgaria, oamenii iesind in strada cu "productia" de rakia (bautura specifica bulgareasca), pe care au varsat-o pe trotuar in semn de protest, motivand ca taxele europene vor ucide vechea traditie bulgareasca de a produce rakia la domiciliu. Si ca sa nu arate doar ca un gest disparat, si producatorii de vinuri bulgari au de gand sa-si taie vita de vie daca nu se schimba nimic pana la "ziua vinului". Privind in ograda vecinilor, parca mi-a mai venit inima la loc ca nu suntem asa dusi cu pluta ca altii. Si macar nu ne facem de ras prin astfel de comportamente tribale in fata intregii Europe...