In ultimii ani, piata media a fost inundata de tot soiul de publicatii cu destinatii speciale, mai bine spus care se adreseaza unui anumit public. Acest public este constituit in special din femei, cam de toate varstele, care pentru destindere aleg sa citeasca, pe bani cam multi ce-i drept, multe dintre revistele aparute pe piata. Nu ar fi nici o problema daca si acest tip de informare ar respecta regulile minime ale unui produs de presa. Din pacate insa, cu usurinta poti observa rasfoind asemenea produse ca intreaga cantitate de informatie reala, cuprinsa in cele 64 sau chiar mai multe pagini, nu face nici cat doua stiri de coloana dintr-un central serios. Pe de alta parte, asemenea produse respecta celelalte reguli manageriale si de marketing pentru patrunderea pe piata.
Au parte de lansari mondene, cu participari sonore, beneficiaza de reclama profesionista conceputa de mari case de advertising si, de cele mai multe ori, ingroasa caseta tehnica cu nume sonore din presa, showbiz, sport, politica. Cu alte cuvinte, totul este facut ca la carte si are rolul de a te captiva, de a te face sa cumperi asa ceva. Reclame pe TV, in ziare si pe strada ca in numarul cutare, in exclusivitate, se destainuie omul politic X sau sportivul Y sau „rupe tacerea“ controversatul om de afaceri Z sunt numai cateva dintre spoturile utilizate de astfel de produse pentru a avea vanzarea asigurata. Daca vei cumpara insa revista respectiva, vei constata ca interviul in exclusivitate este un bla-bla care nu spune nimic, vei citi cu stupoare ca Z nu rupe tacerea, ci doar bate campii, si asa mai departe. Iar toata aceasta cacialma de materiale scrise te va costa in jur de 6 lei noi. Pe langa astfel de „exclusivitati“ revistele sunt pline de noncultura. Adica, un material poate arata astfel: un ciufulit, imbracat ciudat, critica felul in care isi aleg vestimentatia altii, oameni politici, sotiile acestora, vedete TV, diversi oameni publici. Un alt tip de „articol“ este acela in care o cantareata, recunoscuta ca fiind fana play-back, ne povesteste prin ce chinuri trece ea zi de zi, infometarea la care se supune pentru silueta, efortul pe care-l depune la sala, timpul extrem de limitat pe care-l are sa se intalneasca cu prietenii si „munca“ extenuanta la care este supusa de producator si de managerul ei personal. Nici mai mult, nici mai putin, ea a obtinut glorie numai prin „munca“, si nu altfel!
Fite de doi bani, intr-o tara in care femeile normale se chinuiesc inca foarte mult sa aiba grija de copii, de sot, de serviciu, sa se mai si ingrijeasca. Fite insa care prind inca la un popor dornic de a citi orice dupa ce zeci de ani a stat in intuneric. Mai trebuie doar ca realizatorii unor astfel de produse sa-si respecte cititorii, sa aiba bunul-simt si sa le dea acestora exact ceea ce se lauda in reclame.