Sanitarii au fost din nou pacaliti. Au renuntat la greva generala, pentru ca au obtinut majorarea salariala de 44%, asta in conditiile in care propunerea initiala de 40% nu ii multumea defel. Bine, cica ar fi doar o amanare a protestului, pana majorarea este oficiala si se va confirma ca nu este doar o gogoasa ministeriala. Totusi, faptul ca au dat inapoi ramane, o trasatura care din pacate ne caracterizeaza pe toti, principal motiv pentru care de fapt nu realizam aproape niciodata ce ne propunem. Au facut gura, au cerut niste lucruri, dar au fost dispusi sa renunte la cel mai mic semn, desi ar fi putut obtine mai mult cu putina insistenta. Asta nu rezolva bineinteles restul problemelor cu care se confrunta sistemul sanitar. Iar pentru a nu isi inchipui cineva ca ministrul Nicolaescu s-a dat pe brazda si chiar se gandeste la problemele personalului medical, trebuie precizat ca a dat-o din nou in bara cu afirmatiile la adresa acestora. Asta in contextul in care anunta mult asteptatul final al procesului de privatizare al policlinicilor din tara, cu reorganizarea unitatilor din capitala, Cluj si Pitesti, unde inca exista un "focar de comunism". Focar de comunism inseamna, in opinia ministrului, faptul ca "oamenii se fac ca muncesc, iar statul se face ca-i plateste". Nu stiu cat de reale sunt afirmatiile acestea, eu nu prea sunt de acord cu ele, dar partea suparatoare este ca ministrul jigneste gratuit niste cadre medicale bagandu-le in oala cu uscaturile obisnuite din orice padure. Oare isi imagineaza ca in unitatile deja privatizate treaba merge ca pe roate? Ar trebui sa-si reconsidere pozitia dupa ce va efectua o vizita in cateva astfel de unitati, pentru ca este evident ca din birou lucrurile nu se vad in nici un fel. Vorbe pompoase ar putea spune oricine, este la moda doar, iar Nicolaescu are treaba asta in sange. Visul lui de a face doctorii sa bata din poarta in poarta pentru a verifica starea pacientilor intr-un servilism vecin cu umilinta sau cu cersetoria nu are cum sa se realizeze jignindu-i pe medici ca stau degeaba daca lucreaza "la stat". Dar romanul, indiferent de domeniu, este obisnuit sa accepte orice. Si-n privinta faptului ca nu reactioneaza la astfel de declaratii, ca si in cazul grevei la care au renuntat din nou destul de usor. Si cum sa nu ajunga sa crezi ca in Romania nici o greva serioasa nu mai suntem in stare sa facem?