S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca sintem o tara a extremelor, fie ca vorbim de modul in care reactionam in diverse situatii, fie ca discutam, mai nou, despre clima. Daca nu ies citeva sute de persoane sa blocheze soseaua, ne confruntam cu o problema "minora". In schimb, daca un amarit ajuns la capatul rabdarii isi striga nemultumirile, e vorba de o persoana "tulburata", care va avea intotdeauna rezervat un loc la Spitalul nr. 9.

Problema celor care se afla vremelnic la conducerea unor institutii este ca nu-si cunosc atributiile, iar daca le cunosc, nu le respecta, ceea ce este si mai grav. Revin la cazul lui Nicolae Popescu, galateanul care a protestat timp de aproape 40 de zile in fata Palatului Justitiei, desi mi-am promis ca n-o mai fac.

Trebuie sa scriu din nou despre acest caz ca sa punctez anumite aspecte pe care le atingeam si intr-un alt editorial. Spuneam atunci ca ar fi rezonabil ca reprezentantii institutiilor locale sa incerce sa poarte un dialog cu omul, pentru ca nu e normal ca, intr-o tara ce tinde sa devina democratica (pentru ca, sa fim sinceri, la momentul asta sintem inca departe de aceasta aspiratie), sa optezi mai degraba pentru ignorarea cetatenilor decit pentru injghebarea unei discutii cu ei, chiar daca finalmente nu-i poti ajuta cu nimic. E o chestie ce tine pina la urma de bun simt, desi este o obligatie legala pentru cei care nu stiu acest lucru.

Tot o obligatie legala este si raspunsul pe care institutiile trebuie sa-l dea, prin reprezentantii lor, la petitii, intr-un anumit termen. Nu stiu ce anume este de neinteles aici sau ce ar fi de interpretat. Spun asta pentru ca Nicolae Popescu a expediat mai multe scrisori pe adresa unor institutii locale si pina acum nu a primit nici un raspuns. In schimb i-a raspuns presedintele Romaniei printr-unul dintre consilierii sai, ceea ce demonstreaza ca pina la urma este vorba de rea-vointa pe plan local.

Nu pot caracteriza altfel reactia sau mai bine zis lipsa de reactie a autoritatilor fata de situatia unui concitadin, al carui caz a ajuns sa fie cunoscut mai bine de institutiile europene decit de noi. Si aici avem o problema pentru ca trebuie sa ne scoata ochii occidentalii ca sa bagam de seama ca trebuie facut ceva intr-o anumita privinta. Or fi de vina scaunele pe care alesii se aseaza zilnic? Poate nu reusesc sa mai auda problemele oamenilor din cauza capitonajelor? Ceva tot e si trebuie sa ne ocupam rapid de asta pentru ca miine am putea fi noi cei ignorati.