Nu aveam nevoie de studii pentru a afla ca romanii muncesc mult, ba chiar cel mai mult dintre toti cetatenii Uniunii Europene la care, de 2 ani si chiar mai bine, ne raportam. Ultimul studiu de acest gen arata ca romanii au un program de lucru extrem de lung, de 54 de ore pe saptamana, spre deosebire de unele state unde se munceste sub media de 40 de ore saptamanal. Si fara aceste date statistice, realitatea o putem observa cu totii in jurul nostru, in societatile private in care programul fix este doar un moft, orele suplimentare sunt platite doar in cazuri exceptionale, iar normele de protectie a muncii nu sunt cunoscute si, deci, nici respectate. Pe de alta parte, nici angajatii nu dau in branci sa munceasca la randament maxim, unul din motive fiind si programul anormal la care sunt obligati sa se raporteze. Daca acesta s-ar respecta ca in statele vestice, unde munca e munca, pauza de masa e pauza de masa, iar la 17.00 se stinge lumina, poate ca aplecarea catre munca ar fi alta. Insa cand stai cateva ore in plus, neplatite, este logic pe undeva sa nu transpiri in fiecare minut al zilei, ci sa-ti dozezi efortul. Cam aceasta este in general logica angajatului roman. Productivitatea scade, dar asta e deja treaba angajatorului cum isi stimuleaza sclavii, pentru a-i alinia in mod decent in randul angajatilor europeni, cu constiinta lucrului bine facut si mai putin urmaritori ai propriului interes. Unii persista in despotism chiar daca sunt constienti ca daca angajatii sunt la numar, zi de zi, fara zilele libere legale etc., asta nu inseamna ca ei chiar sunt prezenti in adevaratul sens al cuvantului si dedicati 100% in fiecare clipa. Si totusi, rarefiata sau nu, munca este o stare de spirit pentru romani, poate mai putin pentru cei foarte tineri. Ma uit in jurul meu, la parinti si la bunici, cum robotesc pe langa casa dupa serviciu sau chiar la pensie, de parca ar fi manati din spate cu biciul. Spre deosebire de corespondentii lor vest-europeni, care de la o varsta se preocupa doar de sanatate, concedii si relaxare dupa o viata de munca, ai nostri batrani trag cot la cot cu copiii, de cele mai multe ori pentru copii. Asa au fost obisnuiti si nu-i mai poti schimba, tot ce putem spera este ca noi sa nu ajungem la fel. Un pic de egoism constructiv si bine administrat nu strica, macar pentru self-esteem.